Proiectul care reglementează organizarea judiciară, adoptat de Camera Deputaților
Proiectul care reglementează organizarea judiciară, parte a pachetului de legi ale justiției, a fost adoptat marți, 27 septembrie, de Camera Deputaților, în calitate de prim for sesizat.
Proiectul a fost adoptat cu 179 de voturi „pentru”, 4 abțineri și 76 de voturi „contra” și va fi trimis Senatului, for decizional în acest caz.
Printre amendamentele adoptate la forma inițială se regăsește unul propus de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care hotărârile judecătorești vor putea fi semnate cu semnătură electronică calificată.
Președintele Comisiei, liberalul Gabriel Andronache, a subliniat că, în forma adoptată de Comisia specială, proiectul „întărește rolul structurilor de conducere ale organelor din cadrul puterii judecătorești”, lucru ce ar fi fost „evidențiat pozitiv” de toate autoritățile din domeniu.
„Sunt elemente de nuanţă, dar care sunt importante pentru buna funcţionare a Justiţiei în perioada următoare. În tot ceea ce am supus votului şi a fost discutat cadrul comisiei, am respectat şi avizul CSM. Totodată, au fost respectate şi sunt aplicate recomandările Comisiei de la Veneţia, recomandări date prin avizul anterior solicitat de fostul ministru al Justiţiei”, a explicat Gabriel Andronache, citat de Agerpres.
Proiectul privind organizarea judiciară, alături de cel privind statutul Consiliului Superior al Magistraturii, se vor reîntoarce în Comisie, urmând să fie analizate și de Senat, în calitate de for decizional.
În acest moment, Comisia specială dezbate proiectul privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii