Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Proiect USR PLUS: Copiii ar putea avea acces liber pe terenurile de sport din școli / Inițiator: E un apel. Avem nevoie de mișcare la nivel național

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 21 mai 2021

USR PLUS a depus un proiect de lege ce ar urma să faciliteze accesul copiilor pe terenurile de sport din școli. Inițiatorului proiectului cere directorilor de școli, primarilor, sportivilor sau părinților să se implice în demersul ce ar urma să readucă sportul în comunitate. 

Proiectul este mai mult decât o completare la Legea Sportului. E un apel. Avem nevoie să creăm o mișcare la nivel național, să generăm o schimbare în bine. Curtea școlii trebuie să redevină acel loc sigur unde ne putem trimite copiii să se joace, să învețe să bată mingea, să descopere ce înseamnă spiritul de echipă, victoria, eșecul. E timpul să ne îndreptăm cu toții atenția către ceea ce înseamnă o dezvoltare sănătoasă și armonioasă a copiilor și a adolescenților. Avem nevoie de implicarea tuturor, iar acest proiect este o invitație pentru toată lumea: directori de școli, primari, sportivi, șefi de federații, părinți. Haideți, așadar, să susținem acest demers care readuce un obicei bun în comunitate”, a declarat președintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților, deputatul Tudor Pop, inițiator al proiectului de lege, citat într-un comunicat de presă transmis de USR PLUS.

USR PLUS arată că în Sectoarele 2 și 6 din București și în alte orașe ale țării deja s-au făcut pași în direcția deschiderii curților școlilor pentru toată lumea în afara programului, dar că există primari care ezită să ia măsuri similare invocând lipsa unor norme clare.

Mai mult de atât, se înregistrează și situații total aberante, precum cea din Constanța din octombrie anul trecut, când opt elevi au fost ridicați de polițiști, duși cu duba la secție și amendați pentru că jucau baschet și fotbal în curtea unei școli”, potrivit sursei citate.

Proiectul de lege a fost inițiat de deputatul Tudor Pop și ar urma să rezolve problema cadrului legal pentru deschiderea școlilor.

Ce articole din lege ar putea fi modificate

Infrastructura sportivă a unităților de învățământ și cluburilor sportive școlare și universitare este utilizată de terți după cum urmează:
a. Copiii și adulții au acces gratuit în infrastructura sportivă în aer liber fără a afecta orele de program ale unităților care le administrează sau ale terților care o utilizează în baza plății unui tarif stabilit de respectivele unități. În infrastructura acoperită, persoanele fizice pot avea acces gratuit sau cu plată.
b. Persoanele juridice pot avea acces gratuit sau cu plată”, este modificarea adusă art. 6 alin (9) din Legea nr. 69/2000 a Educației fizice și sportului.

Noua formulare ar oferi dreptul cetățenilor să folosească gratuit bazele sportive ale unităților de învățământ, cluburilor școlare și universitare, dar cu condiția respectării programului de activități al acestora.

Unitățile de învățământ vor include în propriile regulamente prevederi cu privire la orarul și maniera în care se face accesul în incinta bazelor sportive proprii. În acest fel, se va oferi doritorilor o predictibilitate în ceea ce privește calendarul de acces, dar se vor stabili și drepturile și obligațiile lor în momentul în care utilizează instalațiile sportive ale unităților de învățământ”, arată USR-PLUS.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you can find 8557 additional Info to that Topic: mainnews.ro/proiect-usr-plus-copiii-ar-putea-avea-acces-liber-pe-terenurile-de-sport-din-scoli-initiator-e-un-apel-avem-nevoie-de-miscare-la-nivel-national/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *