Proiect de lege USR. Deputatul Ungureanu propune o lege a transplantului
Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune modificări legislative pentru activitatea de transplant din România. Vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților a depus, în Parlament, un proiect de lege în acest sens.
Legea pentru reforma din domeniul sănătății a fost adoptată în 2006. Conform USR, reforma din sănătate nu conține o “lege a transplantului” și nici nu e în conformitate cu directivele europene.
“În 2006, când a fost adoptată Legea nr. 95 privind reforma în domeniul sănătății, România nu era membră a Uniunii Europene, iar directivele europene erau doar noțiuni abstracte. Din păcate, nici în prezent, la aproape 13 ani de la aderarea la UE, directivele europene care reglementează activitatea de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană nu sunt transpuse total în legislația românească.
Practic, toate activitățile din domeniul transplantului trebuie reglementate, așa cum se întâmplă în toate țările europene. România are nevoie de o lege a transplantului – sau câte una separat pentru organe, țesuturi și celule – nu de un titlu într-o lege veche de 13 ani”, transmite USR, printr-un comunicat.
Potrivit Uniunii Salvați România, țara noastră are reguli neclare pentru sistemul de transplant, iar noua lege a transplantului ar trebui “să unifice toate prevederile europene, momentan dispersate printre ordine de ministru (și să reglementeze activitatea atât de complexă desfășurată de centrele de prelevare, centrele de transplant, băncile de țesuturi și celule, clinicile de fertilizare în vitro etc”.
„România nu a avut ani de zile reguli clare pentru sistemul de transplant, nu a avut transparență în ceea ce privește sistemul de alocare, sistemul de trasabilitate, nu a avut sancțiuni clare pentru cei care și-au traficat un organ pentru bani sau pentru cei care și-au permis să pângărească acest gest deosebit, pur, de mare omenie al donării de organe și și-au permis să facă afaceri cu ele. Iar toate acestea trebuie să se schimbe”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Proiectul de lege vizează activitatea de transplant din România și propune modificări pe patru direcții majore, la Legea privind reforma în domeniul sănătății.
Modificările legislative propuse de deputatul USR vizează „trasabilitatea și alocarea organelor, introducerea unor criterii și condiții clare de declarare a morții cerebrale și sancțiuni pentru cei care fac din transplant o afacere”.
În ceea ce privește alocarea de organe pe criterii transparente și echitabile, deputatul USR spune că “se impune crearea și utilizarea unui algoritm care folosește criterii medicale obiective legate de caracteristicile organului și ale primitorului”
„Organele nu trebuie alocate nici după criteriul ‘valorii sociale’, nici după bunăstarea materială a celor care au nevoie de ele. Din păcate, de prea multe ori s-a întâmplat acest lucru și sunt români care și-au vândut casa pentru a primi un organ. Nici la această oră nu știm câte transplanturi de rinichi sau de ficat s-au făcut în mod real în România, care sunt beneficiarii, câți mai sunt în viață, care este rata de supraviețuire. În aceste zone gri s-au strecurat abuzuri. Încrederea cetățenilor în sistemul de transplant nu se câștigă cu sloganuri, ci cu o organizare mai bună, cu o transparență mai mare, cu o comunicare mai bună și campanii țintite”, a mai declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Proiectul este intitulat legea „Adina Bleotu”, după numele tinerei studente la Facultatea de Medicină din Timișoara care a murit “din cauză că nu are încă un sistem echitabil de alocare a organelor”
sursa foto: Mediafax



