Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Proiect de hotărâre pentru aprobarea ajutorului de 50 bani/litru de combustibil

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 3 mai 2022

Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de hotărâre de Guvern privind compensarea creșterii prețului la combustibil. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, echivalent în lei. Termenul limită de depunere a cererilor de compensare este 1 decembrie 2022.

Conform sursei citate, ajutorul de stat va fi sub forma unui grant acordat operatorilor economici licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, contra cost sau transport de persoane, în mod regulat, inclusiv transport public local.

Deciziile de compensare se emit până la 31 decembrie, iar plata efectivă a ajutorului de stat se poate face până la 31 iulie 2023, inclusiv. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 300 de milioane de lei pentru un număr estimat de 3.000 de operatori economici.

Sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;
b) dețin cel puțin un vehicul eligibil;
c) operatorii economici stabiliți în România trebuie să nu figureze inactivi potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau să nu se afle în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerțului și să nu beneficieze de alte compensații pentru activitatea de transport desfășurată cu vehiculele eligibile, cu excepția celor care efectuează transport public local;
d) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au fost emise asemenea decizii, acestea au fost puse în aplicare conform prevederilor legale în vigoare;
e) alimentează vehiculele eligibile după cum urmează: de la stațiile de distribuție ale operatorilor economici sau din rezervoarele pentru consum propriu deținute;
f) nu se află în procedură de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operațională sau lichidare;
g) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile;
h) operatorii licențiați în alte state membre ale Uniunii Europene trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, precum și o listă a vehiculelor eligibile utilizate pentru transportul rutier de mărfuri în cont propriu și dețin o licență comunitară, pentru transportul rutier de mărfuri contra cost și pentru transportul de persoane.

Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deținute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusă la Autoritatea Rutieră Română, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat. În categoria cheltuielilor eligibile se încadrează facturile emise cu 30 de zile lucrătoare înaintea publicării în Monitorul Oficial a prezentei hotărâri.

Ministerul Finanțelor, ANAF și Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., prin Ministerul Transporturilor, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informațiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW