Monday, December 6, 2021
Jurnalism corect


Profesor român, condamnat în China pentru o fraudă de 80 de dolari/ Ministerul Justiției, demersuri pentru aducerea în țară

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 11 iulie 2019 Etichete: , , ,

Marius Balo, un profesor român, a fost condamnat în China pentru o fraudă de 80 de dolari. Ministreul Justiției a anunțat că instituțiile din România fac demersuri pentru aducerea în țară a românului.

MJ: Depunem toate eforturile pentru declanșarea transferului

„Imediat ce cazul a fost semnalat ministrului justiției, doamna Ana Birchall a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe pentru gestionarea eforturilor României în plan juridic și în plan diplomatic, în acest caz. Ministerul Justiției depune toate eforturile privind obținerea tuturor elementelor legale necesare care să permită declanșarea etapei judiciare a procedurii de transfer a cetățeanului român, în contextul cooperării judiciare internaționale.

Ministerul Justiției îi asigură pe reprezentanții legali ai cetățeanului român că va continua să întreprindă toate demersurile legale necesare, astfel încât situația domnului Marius Balo să fie cât mai grabnic soluționată, cu respectarea deplină a drepturilor sale”, se arată în comunicatul Ministerului Justiției.

Acuzațiile aduse profesorului român

Marius Balo este un profesor universitar din România, care a predat la Universitatea Beijing. El a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru complicitate la fraudă contractuală, potrivit adevarul.ro.

Balo susține că nu este vinovat și că este o victimă a sistemului de justiție chinez, iar în ultimii ani a cerut să fie mutat din China, pentru a-și ispăși pedeapsa în România.

Marius Balo s-a mutat în China în anul 2010. În martie 2014, a fost arestat de autoritățile chineze pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă contractuală, prejudiciul fiind de 80 de dolari. Cu toate acestea, Balo susține că a primit 80 de dolari de la un cetățean chinez, dar nu știa ca el era infractor.

După ce a petrecut doi ani în arest preventiv, profesorul a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare și a primit o amendă în valoare de 13.600 de euro.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW