Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Produse alimentare și bunuri de circa 4 milioane de lei confiscate de Paște în București

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 18 aprilie 2023

Controalele efectuate în Capitală în perioada sărbătorilor Pascale au atras după sine amenzi de peste 450.000 de lei și confiscare a produse alimentare și bunuri în valoare de aproximativ patru milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă al Instituției Prefectului Municipiului București. 

Concret, în perioada 3-15 aprilie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, împreună cu reprezentanți din cadrul ANSVSA, DSVSA Bucuresti, DSP, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Bucuresti, DRV București și DGJMB au desfășurat acțiuni de monitorizare și verificare în vederea prevenirii apariției îmbolnăvirilor determinate de consumul de alimente, în perioada Sărbătorilor Pascale.

A fost verificată respectarea legislației în vigoare în cazul mai multor operatori economici de pe raza Municipiului București, operatori ce desfășoară activități în segmentul prelucrării, depozitării, transportului și comercializării produselor alimentare.

Rezultatele finale ale acestor acțiuni sunt:
– operatori economici verificati: 190;
– număr sancțiuni contravenționale aplicate: 115 în valoare totală de 452.500 lei, dintre care 66 aplicate de către polițiști, 12 de către DSP, 15 de către DSVSA și 22 de către ANPC.
– au fost confiscate carne și produse din carne (miel, pui, peste), precum și articole de îmbrăcăminte și parfumuri contrafăcute (cu o valoare totală estimată de 3.902.702 lei).
Pe tot parcursul acestei acțiuni comune au fost implicați 248 de polițiști și 138 de reprezentanți ai structurilor partenere menționate.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW