Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Prodecanul Universității „Spiru Haret” arestat preventiv/ Secretarul și tatăl unui student, trimiși în arest la domiciliu

By Daniela Eremia , in Justitie Stirile zilei , at 19 decembrie 2019 Etichete: , , , ,

În urma audierilor din dosarul suspiciunilor de fraudă, prorectorul Universității „ Spiru Haret”, Eduard Ionescu, a fost arestat preventiv de judecătorii Tribunalului București.

În același dosar, judecătorii au dispus arestarea la domiciliu a secretarului universitar, Oprea Constantin și Gabor Tiberiu, tatăl unui student, iar pentru restul persoanelor implicate s-a dispus control judiciar.

Prorectorul Universității Spiru Haret ar fi coordonat întreaga activitate infracțională. Mai exact, acesta, prin intermediul secretarilor universității, ajungea în posesia grilelor de la evaluările anuale ale studenților, pe care ulterior le dădea, contra-cost, tinerilor, astfel încât aceștia să-și promoveze examenele. Mai mult, în acest fel se acționa și în cazul examenului de licență. Mai multe detalii aici.

Prorectorul, împreună cu 3 secretari universitari, un asistent universitar, 30 de studenți, 15 profesori, 3 decani si prodecani, 2 angajați și alte 12 persoane sunt implicate în dosarul suspiciunilor de fraudă la examenele de licență, conform surselor mainnews.ro.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *