Friday, September 22, 2023
Jurnalism corect


Procurorul general pierde procesul în care cere Ministerului Educației să îi retragă titulul de doctor/Este acuzat că și-a plagiat teza de doctorat

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 18 septembrie 2019 Etichete: , ,

Curtea de Apel București a respins, miercuri, acțiunea procurorului general Bogdan Licu care a solicitat Ministerului Educației să îi retragă titlul de doctor pe motiv că a făcut cererea cu doi ani mai târziu decât termenul legal. După apariția in presă a unor informații potrivit cărora procurorul general a plagiat lucrarea de doctorat, el a cerut Ministerului Educației să îi retragă titlul de doctor. Asta chiar dacă există în curs o analiză a lucrării de doctorat la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Decizia Curții de Apel de astăzi nu este definitivă, procurorul general poate să facă apel.

Suspiciunea plagiat a tezei de doctorat a apărut  în urmă cu patru ani, când jurnalista Emilia Șercan a publicat un articol în care prezenta mai multe indicii care ar putea duce la această concluzie.

Procurorul general a susținut teza de doctorat la Academia SRI, având tema  „Corupția – risc major la adresa securității naționale”, iar coordonator l-a avut pe Gabriel Oprea.

Pentru că au apărut mai multe informații potrivit cărora zeci de teze de doctorat de la Academia SRI ar fi plagiate, instituția a demarat, în anul 2018, un control. Au fost reclamate la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) 27 de doctorate, din perioada 2010 – 2016.

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW