Saturday, January 23, 2021
Jurnalism corect


Procurorul general: Îmi mențin punctul de vedere cu privire la desființarea SIIJ, dar cât timp există trebuie să lucreze cadentat și după litera legii

By Madalina Balaceanu , in Justitie , at 6 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a declarat că numărul achitărilor definitive a crescut ușor în anul 2019 la nivelul Parchetului General, cu 39 de inculpați, față de 2018, dar raportat la numărul persoanelor trimise în judecată, ponderea a scăzut de la 2,2 la 2,1. Magistratul a vorbit, într-un interviu, despre felul în care vrea să dinamizeze activitatea parchetului și recuperarea prejudiciului, dar și despre relația cu SIIJ.

În interviul pe care l-a susținut la concursul pentru postul de procuror general, Gabriela Scutea susținea că își propune reducerea cu 20% a numărul dosarelor mai vechi de cinci ani, încă din primul an de mandat. Întrebată într-un interviu pentru Ziare.com câte asemenea dosare a identificat, precum și ce cauze ale întârzierii a observat, Gabriela Scutea a răspuns:

„Cauzele mai vechi de cinci ani sunt în zona criminalității economico-financiare-evaziune, contrabandă, spălarea banilor, iar una dintre cauzele obiective este complexitatea acestor dosare. Apoi dinamica resurselor umane se repercutează pe dinamica dosarelor. Dacă un dosar stă 3-4 ani, procurorul care îl instrumentează poate fi tentat să promoveze, se mai întâmplă și concedii de maternitate, zecile de volume ale dosarului se transmit, Până le citești, până îți faci o viziune, e timp pierdut.(…) Nu e cazul să repet obiectivele mele, dar să muncim! Este adevarat ca unii colegi de la parchetele de pe langa tribunale (PT) au multe dosare in lucru, peste 20-30, toate eco-fin. In aceste conditii, il accelerezi pe cel care o durata nerezonabila”, a declarat Scutea.

Cum și-a propus Scutea responsabilizarea procurorilor

Procurorul General a mai declarat că și-a propus responsabilizarea procurorilor prin „încrederea în potențialul lor de construcție și prin metodele care sunt printre ei și crearea climatului de competitivitate intelectuală, nu între ei, ci pentru a face mai bine, mai repede, mai calitativ și prin metode mai simple”.

„Am găsit procurorii cu performanțe inegale. Să-i aducem pe toi la un nivel de performanță optim, peste care vârfurile să fie locomotive. Ghidul privind investigațiile eco-fin există din 2009-1010, scris de un colectiv condus de Marius Bulancea. El poate fi actualizat, dar mai ales trebuie să vedem ce ne lipsește să-l aplicăm. De exemplu, sa cunoastem care e standardul de proba pentru infractiunile eco-fin, sa cunoastem, la nivelul intregii tarii, exceptiile admise de instante in camerele preliminare, astfel incat sa nu mai repetam.

Trebuie sa mentinem nivelul de predictibilitate si calitate al investigatiei pentru a obtine confirmarea solutiilor de trimitere in judecata.

Am sa va dau niste exemple din Brasov si Covasna care imi sunt mai familiare inca. Un domeniu important sunt taierile ilegale de material lemnos. Am colegi extrem de implicati si specializati in acest tip de infractiuni, cu toata dimensiunea lor complexa, inclusiv abuzul in serviciu la nivelul Ocoalelor silvice care nu au cum sa nu observe ca dispar arbori.

Ei fac trimiterile in judecata cat de repede se poate, mobilizeaza politistii, ei stiu ca infractorul nu e atins cu adevarat pana cand nu e atins la bani, adica mijloace de confiscare speciala si extinsa”, a declarat Scutea.

Procurorul General, despre relația cu Secția de procurori a CSM

Gabriela Scutea a discutat și despre relația cu Secția de procurori a CSM menționând că trebuie să colaboreze fiindcă au un „limbaj comun și unii ne cunoaștem de mult timp”.

„Pana in 20 februarie eram candidatul Scutea Gabriela in legatura cu care opinia lor a fost cea exprimata in hotararea prin care nu mi s-a dat aviz pozitiv. Din 20 februarie reprezint optiunea asumata a ministrului Predoiu si a presedintelui Iohannis. Deci ne asumam cu responsabilitate ce avem de facut, nu ce a fost. Trebuie sa colaboram. Avem limbaj comun si unii ne cunoastem de mult timp, cu exceptia dnei vicepresedinte Toader si a dlui Solomon. Va asigur ca din punctul meu de vedere momentul e depasit. Sunt pusa pe munca, hai sa vedem ce avem de facut!”, a mai transmis Scutea.

Întrebat cum își exercită controlul ierarhic asupra SIIJ, procurorul general a răspuns:

„Deocamdata nu a fost nevoie sa-l exercit. Eu sunt persoana care isi va asuma sa exercite ceea ce e just pentru MP, decat sa ramana in inactiune. Imi pot ierta profesional ca nu am vazut unele valente si poate la ceva nu am fost suficient de atenta, dar nu imi iert inactiunea. Cat pot sa testez o anumita abordare, o voi face. Prioritatea mea in relatia cu SIIJ este ca sectia sa lucreze, are un stoc mare de dosare. (…)Trebuie sa gaseasca modalitati sa solutioneze dosarele fara sa le „prioritizeze” pe unele. Trebuie sa fie atenti la termenul de prescriptie, la faptul ca persoanele trebuie audiate, ca sunt tipologii diferite de infractiuni. Performanta lor nu trebuie sa releve inegalitate”.

Scutea: Sunt pentru desființarea SIIJ

Gabriela Scutea a mai spus că își menține punctul de vedere că SIIJ trebuie să dispară.

„Da. Abordarea mea e de cand dl Toader a prezentat celebrele slide-uri. In afara de faptul ca SIIJ a fost vazut ca o „salvare fata de abuzurile DNA”, argumente din care sa rezulte o specializare mai buna, un acces mai facil la justitie nu am vazut. In afara de cazul dlui Negulescu de la Ploiesti, care sunt abuzurile DNA? Da, sunt pentru desfiintarea SIIJ, pentru revenirea la situatia anterioara infiintarii ei, dar cat timp SIIJ exista trebuie sa lucreze cadentat si dupa litera legii.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW