Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Procurorii explică cum s-a desfășurat intervenția în cazul tragediei din Caracal/ Au fost extinse verificările/ Cumpănașu: Solicit Parlamentului Comisie specială de anchetă

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 27 iulie 2019 Etichete: , ,

Procurorii de la Parchetul General a prezentat modul în care s-a desfășurat intervenția în cazul tragediei din Caracal. Potrivit comunicatului transmis de instituție, mandatul de percheziție a fost emis la ora 02.39, însă s a intervenit la ora 6.00.

Surse judiciare au declarat, pentru mainnews.ro, că au fost extinse verificările și căutările din zona adiacentă locației unde a fost efectuată percheziția. Conform acelorași surse, se caută noi eventuale probe. Pompierii și jandarmii sprijină această operațiune.

În aceste momente au loc săpături în curtea criminalului și în împrejurimi. Autoritățile caută dovezi inclusiv în apele din apropiere.

Alexandru Cumpănașu, unchiul victimei, solicită Parlamentului o Comisie specială de anchetă.

” STS  își bate joc de noi. Solicit Parlamentului să constituie o comisie specială de anchetă”, a declarat Cumpănașu, la Antena3.

Cumincatul Parchetului General

Sinteză cauză declinată de la PT Olt la DIICOT – S.T.Craiova

În după-amiaza zilei de 25.07.2019, în jurul orei 15:30, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, la sesizarea Postului de Poliţie Dobrosloveni, s-a constituit un dosar penal în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, având ca victimă o minoră din comuna Dobrosloveni, județul Olt, existând indicii că în dimineaţa zilei de 24.07.2019, în jurul orei 10:00, a fost luată de pe DN 64, comuna Dobrosloveni, de un autoturism şi a dispărut.
Prin ordonanţa din data de 25.07.2019, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Caracal – Biroul Ordine Publică, au dispus începerea urmăririi penale în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. 1, 2, 3 lit. b C.p.

După înregistrarea dosarului la parchet, cercetările au fost continuate, sub supravegherea procurorului de caz, de către lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Caracal, Postului de Poliţie Dobrosloveni şi Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Olt.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal desemnat cu supravegherea cercetărilor a procedat la efectuarea unor activități specifice. Totodată, în raport de datele anchetei, procurorul a solicitat încuviinţarea percheziţiei la 3 adrese, mandatele fiind puse în executare în seara zilei de 25.07.2019. De asemenea, s-a solicitat Judecătoriei Caracal emiterea mandatului de percheziţie domiciliară pentru a patra adresă, autorizaţia fiind emisă la ora 02:39 și înmânată procurorului la ora 03:05. În dimineaţa zilei de 26.07.2019, ora 06:00, s-a pus în executare mandatul de către Poliţia Municipiului Caracal, împreună cu Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Olt, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

Întrucât pe parcursul desfăşurării percheziţiei au rezultat indicii privind săvârşirea infracţiunii de omor, prin ordonanţa emisă în dimineaţa zilei de 26.07.2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.p.
Ca urmare a declinării competenţei, cauza a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, iar prin ordonanţă s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1 C.p. rap. la art. 189 alin. 1 lit. a, h C.p. În continuare, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt desemnat cu instrumentarea cauzei a procedat la cercetarea la faţa locului, împreună cu echipele de poliţie din cadrul IPJ Olt – Serviciul Investigaţii Criminale, Poliţiei Municipiului Caracal, IGPR – DIC şi criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic IPJ Olt şi INC.

În cursul cercetării la fața locului s-au prelevat mai multe categorii de urme criminalistice, care urmează a fi procesate în perioada imediat următoare pentru clarificarea tuturor împrejurărilor cauzei. În virtutea rolului de coordonare, Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a acordat spijin în derularea activității menționate anterior.

Pe parcursul efectuării urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, în baza art. 63 C.p.p. rap. la art. 43 – 45 C.p.p., cu aplic. art. 50 C.p.p. şi art. 11 alin. 1 pct. 5 din OUG 78/2006, DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acelei structuri, în vederea reunirii la o cauză penală ce are ca obiect infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. 1 lit. a C.p. Întrucât din datele transmise de acea structură de parchet, a rezultat că există o legătură de conexitate, respectiv săvârşirea mai multor infracţiuni de aceeaşi persoană (cazul de conexitate prev. de art. 43 alin. 2 Cod procedură penală), prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din data de 27.07.2019, s-a dispus declinarea competenţei materiale şi teritoriale de efectuare a urmăririi penale în favoarea DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.

Prin ordonanța din data de 27.07.2019 a DIICOT- S.T. Craiova s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului D. G., sub aspectul săvârșirii în concurs, a infracțiunilor de trafic de minori și viol, fapte prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal rap. la art.210 alin.1 lit. a C.p. și art. 218 alin. 1 și 3 lit. c Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1, 2 Cod penal.

Inculpatul urmează sa fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale, Institutului Național de Criminalistică, IPJ Olt și IPJ Dolj.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *