Friday, December 2, 2022
Jurnalism corect


DNA a început urmărirea penală împotriva afaceristului Cătălin Hideg – UPDATE

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 28 aprilie 2022

UPDATE: Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat oficial începerea urmăririi penale față de firma Sanimed și alte două persoane. Conform surselor Mainnews.ro, este vorba despre patronul societății Cătălin Hideg, și Gloria Rusu, o apropiată a acestuia.

Procurorii au suspiciuni că, în cursul anului 2020, la începutul pandemiei de Covid-19, firma lui Hideg a obținut ilegal un contract în valoare de 50 milioane lei cu statul român pentru achiziția de măști.

„Cei doi suspecți ar fi determinat funcționari din cadrul Oficiului Național Pentru Achiziții Centralizate (O.N.A.C.), pentru ca, prin încălcarea legislației primare, să permită încheierea între o societate comercială interpusă, controlată de cei doi oameni de afaceri și instituția publică menționată, a acordului cadru care viza achiziția a 1.750.000 măști de protecție”, arată DNA.

Conform parchetului, în condițiile în care Sanimed nu putea livra la timp măștile, ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalități în valoare de 12,7 milioane lei. Pentru obținerea contractelor și derularea în bune condiții a acestora, arată anchetatorii, suspecții ar fi plătit peste 500.000 lei unei alte persoane, prin intermediul unui contract de consultanță.

Potrivit DNA, folosul necuvenit este de 22,9 milioane lei.   

Știrea inițială: 

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au făcut șase percheziții în cursul zilei de joi, 28 aprilie, într-un dosar legat de achiziții publice de materiale sanitare efectuate în timpul pandemiei de COVID-19. Concret, este vorba de achiziții de măști de protecție neconforme, potrivit unor surse Main News.

Perchezițiile au fost făcute în șase locații, sedii ale unor societăți comerciale și domicilii ale unor persoane fizice, din municipiul București și județul Giurgiu.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, potrivit procurorilor DNA.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2020, în legătură cu achiziții publice de materiale sanitare efectuate în timpul pandemiei de Covid 19.

În cursul zilei de 28 aprilie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în șase locații reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, situate pe raza municipiului București și a județului Giurgiu

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW