Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Procurorii din dosarul 10 august câștigă, definitiv, procesul cu Inspecția Judiciară

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 28 octombrie 2019 Etichete: , ,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins acuzațiile lansate de Inspecția Judiciară împotriva procurorilor Gheorghe Cosneanu si Codruț Mihalache care s-au ocupat de dosarul 10 august. Decizia ÎCCJ este definitivă. În luna aprilie, procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii au luat o decizie similara, însă inspectorii judiciari au contestat-o.  

„Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 3P din 3 aprilie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. 5/P/2019. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2019”, se precizează în minuta Instanței.

Inspecția Judiciară a stabilit că procurorul Codruț Mihalache a decis delegarea procurorilor Corbu Ionel, Cazacu Radu și Vornigescu Adrian Mihai de la PMTMB, „cu încălcarea dispozițiilor Ordinului nr. 387/2015 al procurorului general prin care se interzice efectuarea actelor de urmărire penală prin delegarea procurorilor din cadrul parchetului de la care s-a dispus preluarea unui dosar, în cauza fiind vorba despre dosarul cunoscut opiniei publice că dosarul 10 august, preluat de SPM de la PMTMB”.

O altă concluzie a Inspecției Judiciare l-a vizat pe procurorul Cosneanu: „În ceea ce îl privește pe procurorul Gheorghe Cosneanu, s-a reținut că acesta i-a desemnat pe procurorii Corbu Ionel și Văetiși Marian, delegați de la PMTMB la SPM, să instrumenteze dosarul anterior menționat, cu încălcarea Ordinul nr. 387/2015 al procurorului general”.

Luni, Instanța Supremă a contrazis raportul Inspecției Judicare.

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW