Friday, May 7, 2021
Jurnalism corect


Procurorii CSM cer modificarea procedurii de numire a procurorilor-șefi, după decizia CEDO în cazul Kovesi

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 5 mai 2020 Etichete: , , ,

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a reacționat după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a dat câștig de cauză Laurei Codruța Kovesi în procesul intentat după ce a fost revocată din funcția de procuror-șef al DNA.

Magistrații susțin că „este regretabil să se constate o încălcare a drepturilor fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului printr-o procedură desfășurată împotriva unui înalt magistrat din cadrul Ministerului Public, procedură care s-a finalizat printr-o decizie de revocare a acestuia din funcția deținută”.

Procurorii CSM solicită modificarea urgentă a  legislației  române care reglementează procedurile de numire și revocare în funcțiile înalte din cadrul Ministerului Public, în acord, de altfel, și cu recomandările constante ale organismelor internaționale, în sensul consolidării rolului Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

„De asemenea, subliniază că interpretarea art. 135 din  Constituția României vizând autoritatea Ministrului Justiției asupra procurorilor nu poate aduce atingere principiului independenței procurorilor”, a mai transmis CSM.

Context

Laura Codruța Kovesi a câștigat, marți, procesul de la CEDO intentat de ea în care a contestat revocarea din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Potrivit deciziei CEDO, Laurei Codruței Kovesi i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la liberă exprimare.

Demiterea din funcție a fost solicitată în februarie 2018 de ministrul Justiției de la acea vreme, Tudorel Toader. După ce într-o primă fază președintele, Klaus Iohannis, cel care trebuia să semneze decretul, a tot amânat anunțarea unei decizii, Curtea Constituțională a fost solicitată să tranșeze chestiunea. CCR a decis că președintele este obligat să aprobe demiterea, o decizie ce a provocat controverse la momentul respectiv. În data de 9 iulie Iohannis a anunțat revocarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi.

Ce reclamă Kovesi

Ulterior, Laura Codruța Kovesi s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului. Fosta șefă DNA a  invocat privarea de dreptul la o audiere echitabilă,  considerând că nu s-a putut apăra în fața unei instanțe în privința demiterii disciplinare.

În același timp, Kovesi susține că a fost eliberată din funcție din cauza faptului că și-a exprimat liber opinia, în mod public, față de reformele legislației penale care au afectat justiția.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW