Saturday, October 5, 2024
Jurnalism corect


„Pro Infrastructură” avertizează asupra întârzierilor la Autostrada Bacău – Pașcani: „Forța celui mai harnic antreprenor de pe rutier din România nu este suficientă”

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 2 aprilie 2024

Lucrări în ritm de melc pe tronsonul Bacău – Pașcani din Autostrada Moldova. La aproape un an de la startul oficial al șantierului, cele trei loturi se află într-un stadiu de execuție de doar 3-5%, iar șansele ca întârzierile să fie recuperate în următoarele 19 luni, timpul rămas din contract. Avertismentul aparține Asociației Pro Infrastructură, cea care a realizat în premieră o filmare din avion pe întregul șantier al A7. 

În lungime de 77,3 km, tronsonul Pașcani-Bacău este format din trei loturi contractate toate cu UMB pe 15.02.2023, care prevăd 30 luni de execuție directă, având ordine de începere emise în mai 2023. Așadar, termenul de finalizare este noiembrie 2025.

Conform datelor oficiale CNAIR, stadiul fizic este de 4,3% pe Pașcani-Mircești, 3,4% pe Mircești-Trifești, respectiv 5,2% pe Trifești-Bacău Nord.

„Din păcate, primul episod (din cele patru) este foarte trist și arată, o dată în plus, ceea ce vă tot explicăm de un an de zile: forța celui mai puternic și harnic antreprenor general de pe rutier din România nu este nici pe departe suficientă pentru a duce, în ritmul obișnuit, toți cei 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care-i are acum în portofoliu. (…) Este absolut evident că întârzierea care trebuie recuperată în cele 19 luni rămase este colosală. Misiune practic imposibilă având în vedere că UMB trebuie să livreze până la sfârșitul lui 2025, conform termenelor asumate prin contracte, toți cei 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care-i are în tolbă, cu excepția ciotului A1 Margina-Holdea scadent în 2026.”, a avertizat Asociația Pro Infrastructură.

CITEȘTE ȘI: Promisiune suprarealistă lansată de Ciolacu și Grindeanu: 148 km din Autostrada Moldova, până la finalului anului 2024

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW