Prințul Charles, mesaj la #30 de ani de la Revoluție: “Vreau să vă transmit cât de mult vă admir”

Prințul Charles al Regatului Unit a participat, săptâmâna trecută, la un vernisaj tematic care marchează 30 de ani de la Revoluția Română din 1989. Moștenitorul coroanei Marii Britanii a transmis și un mesaj cu această ocazie în care a spus că îi admiră pe români.
„Mi-am dorit foarte mult să vin aici și să aduc un omagiu României cu ocazia acestei importante comemorări. Îmi aduc aminte foarte bine ce s-a întâmplat atunci. Ceea ce mă face să mă simt chiar mai bătrân în această perioadă a vieții mele.
Când am descoperit, în urmă cu mulți ani, că am avut un stră-stră-străbunic în Transilvania, al cărui sat natal urma să fie distrus, atunci am devenit și mai înverșunat împotriva suferințelor înfiorătoare la care a fost supus poporul român atâta amar de vreme.
Și vreau să profit de acest moment ca să vă transmit cât de mult vă admir – și mulți dintre noi o fac – pentru rolul pe care-l aveți în țara noastră și pentru că reprezentați o parte importantă a diversității acestei țări. Vă mulțumesc!”, a spus prințul Charles al Marii Britanii, prezent la vernisajul de la Londra.
sursa foto: BBC



