Primul tren electric adus de Alstom în România, lovit cu pietre în Periș
Primul tren electric adus de Alstom în România prin contractul de achiziție a 37 de unități a fost lovit cu pietre de un grup de oameni în zona Periș, județul Ilfov, când se întorcea de la Centrul de Testare Făurei, relatează PRO TV.
A fost afectată partea laterală a trenului, iar mai multe geamuri au fost sparte, o parte dintre ele fiind deja înlocuite, a precizat Petruș Ivănuș, manager de testare și garanție.
Incidente similare s-au petrecut și la Făurei, județul Brăila, acolo unde sunt testate noile garnituri.
„Nu știu cum se poate rezolva, ține de gradul de civilizație al oamenilor. Presupun că sunt niște copii teribiliști, nu-mi imaginez că un om matur poate să facă așa ceva. Cert este că fiecare eveniment de acest gen induce timpi suplimentari plus pagube materiale. E păcat, România se află în prim program de echipare, primul cu trenuri electrice din istoria României, cel mai mare”, de declarat Gabriel Stanciu, director general Alstom România.
Întârzieri pentru Alstom
Contractul pentru primele 20 de rame electrice de lung parcurs a fost încheiat de ARF, în martie 2022, cu subsidiara din România a Alstom. Șase luni mai târziu, Autoritatea a suplimentat comanda către Alstom pentru alte 17 trenuri. Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei fără TVA.
Deși ramele ar fi trebuit să fie puse în funcțiune încă de anul trecut, conform termenelor contractuale, acest lucru nu s-a întâmplat. În contextul pandemiei și al războiului din Ucraina, gigantul francez întâmpina dificultăți cu respectarea termenelor din cauza problemelor de aprovizionare cu mai multe materii prime. Abia în decembrie 2023 Alstom a adus în România capul de linie.
Dacă nu vor interveni alte amânări, acesta ar urma să fie pun în circulație abia în luna decembrie a acestui an, asta deși șeful ARF, Ștefan Roșeanu, spera ca acest lucru să se întâmple undeva în această vară. Informația a fost transmis de directorul Alstom România, Gabriel Stanciu, în cadrul unui eveniment de profil organizat de publicația Club Feroviar.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii