Tuesday, November 30, 2021
Jurnalism corect


Primul sistem de rachete PATRIOT, recepționat joi la Capul Midia

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 14 septembrie 2020 Etichete: , , , ,

Ceremonia de recepție a primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT va avea loc joi, 17 septembrie, începând cu ora 11.00, la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană  de la Capu Midia, județul Constanța.

Potrivit MApN, echipamentele principale din compunerea primului sistem PATRIOT de rachete sol-aer cu bătaie mare din dotarea Forțelor Aeriene Române au început să sosească în România din luna august și au fost transportate la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu”, unde se desfășoară testarea de acceptanță și recepția.

Conform sursei citate, prin intrarea în dotare a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, Armata României își va crește capacitatea defensivă și de descurajare, asigurându-se o mai bună apărare a spațiului aerian național, parte a spațiului aerian al NATO.

Achiziționarea sistemelor PATRIOT a fost stabilită prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Documentul prevedea atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziționarea a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configurația 3+, din producția curentă (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanță, muniției necesare, pachetului de suport logistic inițial și a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice și cu regim special.

Contractorii principali ai pachetului de echipamente și servicii aferente sistemelor PATRIOT sunt companiile americane Raytheon și Lockheed-Martin.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW