Monday, October 18, 2021
Jurnalism corect


Primul CEx PSD sub conducerea lui Marcel Ciolacu. Social democrații îl taxeză pe Bădălău pentru jignirile adresate diasporei: E clar că nu e părerea mea

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 4 decembrie 2019 Etichete: , ,

Comitetul Executiv al PSD se reunește, miercuri, pentru prima oară de la demisia Vioricăi Dăncilă de la conducerea partidului și de la preluarea conducerii interimare de către Marcel Ciolacu. Surse politice au declarat, pentru mainnews.ro, că printre principalele teme ale ședinței va fi situația lui Niculae Bădălău, președinte PSD Giurgiu, criticat de social-democrați pentru declarațiile jignitoare la adresa diasporei.

Conform surselor politice mainnews.ro, Niculae Bădălău ar putea fi scos din comitetul provizoriu al PSD. De asemena, și Codrin Ștefănescu ar putea să-și piardă funcția de secretar general adjunct al PSD.

O altă decizie importantă care ar putea fi luată în CEx-ul de astăzi ar fi ca deputatul „mitralieră”, Cătălin Rădulescu să fie scos din cadrul grupului de lucru care se ocupă de gestionarea relației cu sindicatele.

De asemenea, tot astăzi, în ședința Comitetului Executiv al PSD ar urma să fie constituite două grupuri de lucru pentru relația cu diaspora și pentru relațiile internaționale.

Declarații înainte de CEx

Niculae Bădălău, președintele PSD Giurgiu: „Aș începe prin a-mi cere scuze tuturor românilor plecați la muncă în străinătate. Lor, și familiilor lor. Regret contextul și cuvinetele folosite. Îi prețuiesc pe toți românii. Eu asta am avut să vă spun. Încă o dată îmi cer scuze. E clar că nu e părerea mea. Respect și accept decizia colegilor din CEx”

Dumitru Buzatu, președinte PSD Vaslui: „ Acum când scapă unul o prostie să-l băgăm în puscărie? Nu avem nicio autoritate morală să spunem cum să gândească oamenii. Ce să îi mai facem? Cred că are tăria să își asume. Ce să facă omul acum? Să sară în Siret?  Ce să mai facă omul acum? Să voteze cum consideră de constiință . Noi trebuie să fim de acord să ne conformăm oricăror idei? Haideți să fim serioși!”

Dumitru Buzatu a mai adăugat că nu-i pare rău că a jignit un om în timpul manifestației de 1 decembrie din Vaslui, în care liderul PSD Vaslui a fost huiduit.

Context

Ședința CEx PSD vine după ce Niculae Bădălău a făcut o declarație jignitoare la adresa diasporei. Președintele PSD Giurgiu a spus că 3-5 milioane de români plecați la muncă în străinătate ar fi „fetele alea de le duc ăștia”.

„ Ei (Românii din diaspora n.r) au 700 de mii de oameni avem care au domiciliu, pașapoartele alea cu domiciliu, care-s legali. Restul, până la 3-5 milioane, cât se vehiculează, sunt fetele alea de le duc ăștia, eu știu…Nu știu, nu ilegal, dar nu știu ”, a spus Niculae Bădălău.

Niculae Bădălău a fost dur criticat de social-democrați pentru derapajul pe care l-a avut, în ciuda faptului că liderul de Giurgiu a explicat că mesajul său a fost interpretat greșit, menționând însă că și „fetele alea” sunt o mică parte a diasporei. Mai multe aici.

În urma afirmațiilor lui Bădălău, organizația PSD Brașov a cerut excluderea liderului PSD de Giurgiu din partid.

Marcel Ciolacu, președintele intermiar al PSD, a atras atenția social-democraților că partidul este într-o perioadă de „reconstrucție” și că astfel de afirmații nu pot fi tolerate.

Reacțiile extreme ale social-democraților vin după ce Viorica Dăncilă a atras numeroase critici atunci când s-a referit la comunitatea de români din diaspora folosind apelativul „ăștia”. Declarația fostului președinte de partid a fost făcută în săptămâna de dinaintea alegerilor prezidențiale.

Conform rezultatelor parțiale, Viorica Dăncilă a obținut un scor de 7,81% în diaspora. Mai mult, social-democrata a avut țări în care nu a reușit să obțină nici măcar un vot.

Știre în curs de actualizare

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW