Primii kilometri noi de drum de mare viteză din 2024. „Expresul de Oradea”, gata de deschidere până la finele lunii martie
Lucrările la Drumul Expres Oradea – Autostrada Transilvania au avansat foarte bine și se apropie de final. Potrivit Asociației Pro Infrastructură, cei aproximativ 19 kilometri, din care 13 km sunt pe profil de drum expres veritabil, pot fi inaugurați în perioada 20-25 martie, fix în termenul contractual.
Potrivit API, în mare parte, constructorul, firma austriacă Strabag, mai are de finalizat montarea elementele de siguranță și semnalizare (marcaje, indicatoare, parapete de protecție, iluminat) și diverse lucrări în afara părții carosabile.
„Acest proiect major pentru Oradea și regiune va fi, probabil, prima inaugurare importantă din 2024 pe infrastructura rutieră. Turcii de la Alsim Alarko ar putea intra în luna aprilie cu deschiderea pe Autostrada A0 între DN5 și DN4”, au transmis reprezentanții Pro Infrastructură.
Comentarii