Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Primii 13 kilometri din Autostrada Sibiu – Pitești, inaugurați joi

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 14 decembrie 2022 Etichete: , , ,

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va deschide circulației joi, 15 decembrie, Secțiunea 1 Sibiu – Boița, în lungime de 13,1 km, a Autostrăzii Sibiu – Pitești, a anunțat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu. Este primul și singurul segment de autostradă care va fi inaugurat în acest an, asta grație constructorului austriac Porr, care a devansat termenul contractual de execuție. 

Cel mai spectaculos punct al proiectului îl reprezintă Viaductul Tălmăcel, executat în consolă. Acesta are opt deschideri, o lungime de circa 650 metri și o înălțime a piloanelor de până la 30 metri.

Sibiu-Boița

Constructor: Porr Construct

Valoarea contractului: 612,647 milioane lei fără TVA

Sursa de finanțare: Fonduri Europene în cofinanțare cu bugetul de stat al României

Data semnării contractului: 14 Aprilie 2019

Durata: 12 luni perioada de proiectare și 36 luni perioada de execuție

Garanție: 10 ani

Autostrada București – Nădlac

Începută înainte de Revoluție prin construirea segmentului între București și Pitești, Autostrada A1 București – Nădlac are în prezent două mari „găuri”. Este vorba despre Sibiu – Pitești, respectiv o porțiune de circa 9 km din care 2 km de tunel pe lotul 2 al segmentului Lugoj – Deva.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de peste 122,11 de km este împărțită în cinci secțiuni:

Secțiunea 1: Inaugurare pe 15 decembrie 2022.

Secțiunea 2: CNAIR a semnat contractul cu asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret – Cengiz Insaat din Turcia. Termenul de realizare prevăzut este de 18 luni pentru proiectare și 50 de luni execuție. A început etapa de proiectare.

Secțiunea 3: CNAIR a semnat pe 1 august contractul cu asocierea WeBuild – Trancrad. Lucrările ar trebui să fie gata în a doua parte a anului 2027.

Secțiunea 4: În noiembrie 2021 a fost semnat contractul cu Porr Construct. Termenul este de 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Secțiunea 5: WeBuid a început lucrările în septembrie 2021, stadiul actual fiind de 23,7%. Termenul de execuție este de 4 ani.

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simionescu

Comentarii