Primarul unei comune din Mureș, Lucreția Cadar (PSD), reținută de DNA pentru fraudarea fondurilor europene
Primarul PSD al comunei Deda, Lucreţia Cadar, a fost reţinută pentru fraudă cu fonduri europene în cadrul unor proiecte destinate persoanelor defavorizate. Alături de Lucreţia Cadar au mai fost reţinute alte două persoane, una dintre acestea fiind manager de proiect. Valoarea totală a prejudiciilor din dosar se ridică la aproximativ 484.000 de lei.
Conform unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 septembrie a Lucreţiei Cadar, primar al comunei Deda, judeţul Mureş, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei (patru infracţiuni). Mai multe detalii pe Gândul.ro.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii