Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Primarul unei comune din Botoșani, reținut după ce ar fi luat mită pentru angajarea unei asistente la Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 21 decembrie 2023

Primarul comunei Drăgușeni, județul Botoșani, a fost reținut joi, 21 decembrie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru trafic de influență în dosarul privind angajările la Spitalul Județean Botoșani

Potrivit ordonanței procurorilor, Nechita Eugen este suspectat că, în cursul anului 2020, ar fi pretins și primit suma de 2.000 de euro de la două persoane, în schimbul promisiunii de a-și exercita influența asupra factorilor decidenți din conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, județul Botoșani. Scopul pretins era angajarea unei rude a acestor persoane pe un post de asistent medical.

Cu toate acestea, promisiunea făcută de Nechita Eugen nu a fost dusă la îndeplinire, deoarece postul respectiv a fost ocupat printr-un transfer de către o altă persoană.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii