Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Primarul Sectorului 2: Piața Obor și Cremenița își vor putea muta imediat activitatea în aer liber. Căutăm variante pentru Gemeni și Delfinului

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 6 noiembrie 2020

După ce Guvernul a decis ca începând de luni activitatea în interiorul piețelor și târgurilor să fie suspendată, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a transmis că precupeții din piețele Obor și Cremenița își vor comercializa produsele în exterior, precizând că pentru cei din Gemeni și Delfinului se caută în continuare o variantă.

„Am băgat azi în ședință toate direcțiile din Primărie care pot ajuta în acest sens. Am cerut Poliției Locale să asigure suficiente echipe încât să ne asigurăm că se respectă măsurile de distanțare socială în Piața Obor. Am stabilit cu cei care administrează piețele să pregătească montarea corturilor și reorganizarea tarabelor. Am convins comercianții de la tarabe să suporte chiar și frigul pentru a putea continua.

Trecem prin clipe grele. Avem nevoie să depunem toți un efort. Iar piața, într-un fel sau altul, trebuie să își continue activitate – să furnizeze oamenilor hrana fără de care nu se poate trăi.

Piața Obor și Cremenița își vor putea muta imediat activitatea în aer liber. Mai căutăm variante și pentru Gemeni, Delfinului, dar spațiul din jur nu e foarte ofertant. Vă țin la curent”, a transmis Radu Mihaiu pe Facebook.

Azi Oborul a zumzăit mocnit. După declarația de aseară a premierului, oamenii nu înțeleg ce se va întâmpla cu această…

Publicată de Radu Mihaiu pe Vineri, 6 noiembrie 2020

Sursa foto: Facebook / Radu Mihaiu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *