Primarul Sectorului 2, în izolare la domiciliu. Soția sa prezintă simptome specifice COVID-19

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat vineri că s-a autoizolat la domiciliu, după ce soția sa a început să prezinte simptome specifice COVID-19.
Edilul a precizat că a efectuat un test PCR iar în prezent așteaptă rezultatul.
De azi sunt posibil contact direct. Drept urmare intru în izolare acasă, dar continui să muncesc.
„Principalul atu al umanității a fost mereu puterea de adaptare. Indiferent de condiții am găsit mereu o cale să mergem mai departe. Același lucru l-am avut în minte când am pregătit din timp și acest scenariu. Știam că oricât m-aș proteja există riscul ca cineva apropiat mie să contacteze această boală.
Și s-a întâmplat. Soția mea prezintă simptome specifice covid și azi ni s-au recoltat probe pentru test. Așteptăm rezultatul, dar e o șansă ridicată să fie pozitiv.
Așa că intru în tele-muncă. Am solicitat încă de la preluarea mandatului să avem un plan clar în caz că se întâmplă. Voi sta în contact telefonic cu toți cei din Primărie care au nevoie de asistența mea. Ședințele zilnice le vom muta în sfera digitală. Atribuțiile oficiale vor fi preluate de viceprimarul desemnat pentru astfel de situații și ne vom consulta zilnic pe subiectele care vor apărea pe biroul Primarului”, a scris pe Facebook Radu Mihaiu.
De azi sunt posibil contact direct. Drept urmare intru în izolare acasă, dar continui să muncesc.
Principalul atu al…
Publicată de Radu Mihaiu pe Vineri, 20 noiembrie 2020
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea



