Thursday, June 20, 2024
Jurnalism corect


Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a plagiat în lucrarea de doctorat, a confirmat Comisia de Etică din cadrul ASE

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 2 iunie 2024

Comisia de Etică Universitară din cadrul ASE Bucureşti a confirmat vineri, 31 mai, că primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a plagiat în lucrarea sa de doctorat, informează abnews.ro

Zeci de pagini, reprezentând peste 40% din întreaga lucrarea de doctorat, realizată în anul 2006 pe tema „Utilizarea raţională a forţei de muncă în judeţul Alba”, au fost copiate dintr-o lucrare a unui profesor de la Universitatea Babeş-Bolyai, din teza de doctorat a altei persoane, dar şi dintr-un document al Guvernului, fără ca vreuna din cele trei surse să fie citată, se arată în documentele publicate de sursa citată.

„Se constată, în unanimitate, frauda în ştiinţă, respectiv plagiatul în cadrul tezei de doctorat a domnului Pleşa Gabriel Codru, prin însuşirea de către acesta şi prezentarea drept creaţie personală a unui număr de aproximativ 97 de pagini de texte (n. red. reprezentând 40,4% din lucrare) aparţinând altor persoane, din cele 240 de pagini ale acesteia (excluzând cuprinsul şi bibliografia)”, se arată în Hotărârea adoptată de Comisia de Etică Universitară din cadrul ASE.

Gabriel Pleşa a fost ales primar al municipiului Alba Iulia în 2020, sub sigla USR, iar anul acesta candidează din partea PNL, partid din care a făcut parte şi înainte de a deveni primar.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW