Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Primarul ales al Capitalei susține că sistemul de termoficare este aproape de nivelul critic: O să avem multe avarii peste iarna asta, e clar

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 1 octombrie 2020 Etichete: , , ,

Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei, susține că sistemul de termoficare este aproape de nivelul critic, menționând că vor fi multe avarii în cursul acestei ierni.  Edilul precizează că modernizarea sistemului va dura trei ani.

„Strict tehnic, ca să schimbi un kilometru de conductă de termoficare nu trebuie să spargi un kilometru de bulevard, ci trebuie să intri din casetă în casetă, să scoţi conducta aceea de metal şi să o introduci pe cea modernă. Bineînţeles că nu o să fie bătând din palme, dar putem să facem să fie eficient acest proces şi oricum suntem obligaţi să o facem.

Asta este chestiunea pe termen de trei ani. Şi mai este o chestiune care vizează ce vom face în iarna asta pentru că, în vara asta, din motive electorale, nu s-au făcut reparaţii, sunt datele pe care le am, ieri (marţi -n.r.) am fost la ELCEN, sunt datele pe care ELCEN-ul le-a făcut publice, cantitatea de apă suplimentară care este introdusă în reţea din cauza scurgerilor este de trei ori mai mare decât în 2016 şi problema nu e că e de trei ori mai mare decât în 2016 , 2,2 tone pe oră, problema este că la 2,5 tone oricâtă apă ai mai băga, nu se mai poate. Deci suntem aproape de nivelul critic”, a declarat primarul ales, Nicuşor Dan, miercuri seară, într-o emisiune la B1 Tv, potrivit news.ro.

„O să avem foarte multe avarii peste iarna asta, este absolut clar. Ceea ce noi putem să facem este să pregătim intervenţia pe aceste avarii, astfel încât repararea lor să fie cât mai rapidă. Suntem obligaţi să le facem pentru că, altfel, rămân blocuri întregi fără căldură şi fără apă caldă”, a adăugat primarul.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/primarul-ales-al-capitalei-sustine-ca-sistemul-de-termoficare-este-aproape-de-nivelul-critic-o-sa-avem-multe-avarii-peste-iarna-asta-e-clar/ […]

  • … [Trackback]

    […] Information on that Topic: mainnews.ro/primarul-ales-al-capitalei-sustine-ca-sistemul-de-termoficare-este-aproape-de-nivelul-critic-o-sa-avem-multe-avarii-peste-iarna-asta-e-clar/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More here to that Topic: mainnews.ro/primarul-ales-al-capitalei-sustine-ca-sistemul-de-termoficare-este-aproape-de-nivelul-critic-o-sa-avem-multe-avarii-peste-iarna-asta-e-clar/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *