Primăriile și consiliile județene au termen până astăzi să transmită Guvernului datele corecte cu privire la personal, în vedere reformei administrației
Primăriile și consiliile județene au timp până astăzi să raporteze guvernului datele corecte cu privire la personal. Noile cifre vor fi folosite de către executiv pentru a fundamenta reforma administrației publice locale, parte a pachetului doi de măsuri.
Actualizarea datelor a fost solicitată marți de către premierul Ilie Bolojan.
„Premierul Ilie Bolojan a dispus prefecturilor, prin Ministerul Afacerilor Interne, să verifice datele comunicate, până acum, de primării și consilii județene, în privința personalului din aparatele proprii, astfel încât, până la finalul săptămânii, să existe o situație la zi.
Primarii și președinții de consilii județene, care au comunicat inițial date eronate, au timp, până joi, 4 septembrie 2025, să transmită cifrele corecte.
Pe baza acestor date, se realizează analiza personalului din aparatele proprii ale primăriilor și consiliilor județene, care va fundamenta reforma administrației publice locale”, se arată într-un comunicat de presă al guvernului.
În cursul aceleiași zile premierul a susținut o conferință de presă în care a subliniat nevoia realizării reformei administrației publice locale din România, în vederea reducerii cheltuielilor cu personalul. Măsura ar urma să ducă la scăderea deficitului bugetar. Executivul a făcut publice două simulări, care prezintă reducerea personalului cu 40% din numărul total de posturi (ceea ce înseamnă o scădere cu 10% a celor ocupate), respectiv una în care procentul este de 45% (iar reducerea reală de 15%).
Simulările realizate de către executiv sunt disponibile AICI.
Solicitarea datelor corecte din partea primăriilor și a consiliilor județene a fost făcută în contextul tensiunilor din coaliție privind reducerile de personal în cadrul administrației locale. PSD s-a opus planurilor lui Ilie Bolojan pentru o scădere mai mare a numărului de angajați, ceea ce a dus la neincluderea proiectului de lege în cele asupra cărora executivul și-a angajat luni răspunderea în parlament.



