Primăria Capitalei începe modernizarea a aproape 30 km de linie de tramvai
Primăria Capitalei a încheiat contractele pentru modernizarea a 21,5 km de linie de tramvai. Pentru un alt tronson, în lungime de 6,7 km, municipalitatea așteaptă avizul ANAP, în timp ce licitațiile pentru alte două porțiuni, în lungime de aproape 20 km, vor fi relansate, după ce inițial nu s-a înscris niciun ofertant.
Modernizarea liniilor de tramvai din București intră în linie dreaptă. Pe baza unei finanțări în cuantum de 500 milioane euro, acordate de Uniunea Europeană, Primăria Capitalei începe în sfârșit refacerea infrastructurii de tramvai, amânată ani la rând. Primele lucrări vor începe anul acesta, pe linia tramvaiului 5, între Șos. Ștefan cel Mare și Podul Băneasa, în timp ce pentru celelalte va fi necesară încheierea activităților de proiectare. Dacă firmele se țin de cuvânt, lucrările pe celelalte loturi ar trebui să debuteze în perioada martie-aprilie 2024.
„Investițiile în infrastructura de tramvai sunt extrem de necesare pentru că din cei 150 km de rețea pe care o are Bucureștiul doar 90 au fost modernizați și aceia în urmă cu peste 20 ani”, a transmis primarul Nicușor Dan.
Lista loturilor:
Lot 3 “Reabilitare sistem rutier pe arterele str. Barbu Văcărescu, și str. Căpitan Av. Alexandru Șerbănescu, de la Șos. Ștefan cel Mare la Podul Băneasa”
lungime traseu 4.25 km cale dublă linie curentă
– Asocierea MARI VILA COM – LUXTEN LIGHTING COMPANY SA – ELECTROMONTAJ SA (BAICONS IMPEX SRL – subcontractant-0,5%). –
Linia tramvai 5
– valoare 134 milioane lei
Lot 5 „Reabilitare sistem rutier pe arterele Str. Paleologu, Str. Armand Călinescu, Str. Vasile Lascăr, Str. Lizeanu și Intrarea Vagonului”, lungime traseu 1,8 km cale dublă linie curentă – Asocierea BEDAMIRO HOLDING PARCARI CONSTRUCT (Lider) – PROIECT CONSULT SRL (asociat) – ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA (asociat) – EURO CONSTRUCT TRADING 98 (asociat). – Linia tramvai 16
Valoare – 65.7 milioane lei
Lot 6 „Reabilitare sistem rutier pe Bulevadul Dimitrie Pompeiu, Șoseaua Petricani, Bulevardul Lacul Tei, Strada Maica Domnului, Strada Reînvierii și Strada Turmelor” , lungime traseu 5,3 km cale dublă linie curentă – Asocierea TANCRAD (Lider) – CONSTRUCTII ERBASU (asociat). – Liniiile 16 și 36
Valoare – 217,3 milioane lei
Lot 7 „Reabilitare sistem rutier pe B-dul Gheorghe Duca, str. Alexandru Ioan Cuza, Calea Griviței și B-dul Dinicu Golescu”, lungime traseu 1,81 km cale dublă linie curentă; Asocierea CONSTRUCTII ERBASU (Lider) – TANCRAD (asociat). – Liniile 44, 45, 46
Valoare – 98,8 milioane lei
Lot 8 „Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Marasesti intre Bulevardul Dimitrie Cantemir si Strada 11 Iunie”, lungime traseu 0,7 km cale dublă linie curentă – Mari-Vila COM SRL. – Liniile 23 și 27
Valoare 22,5 milioane lei
Lot 9 „Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Chișinău”, lungime traseu 0,825 km cale dublă linie curentă – Mari-Vila COM SRL. – Linia 14, 36 si 46
Valoare – 24,8 milioane lei
Lot 10 „Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Basarabia de la intersectia cu B-dul 1 Decembrie 1918 pana la capat terminal Republica”, lungime traseu 1,2 km cale dublă linie curentă – Mari-Vila COM SRL. – Linia 46
Valoare – 39,8 milioane lei
Lot 11 „Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Expoziției, Strada Aviator Popișteanu, Strada Puțul lui Crăciun, Strada Dornei și Strada Clăbucet”, lungime traseu 2 km cale dublă linie curentă – PORR CONSTRUCT SRL. – Linia 3
Valoare – 63,9 milioane lei
Lot 12 „Reabilitare sistem rutier bucla Gara de Est pe arterele B-dul Gării Obor, B-dul Ferdinand I (între Gara Obor și Șoseaua Pantelimon), Șoseaua Pantelimon, Strada Baicului”, lungime traseu 1,885 km cale dublă linie curentă; – Asocierea CONSTRUCTII ERBASU (Lider) – TANCRAD (asociat). – Liniile 14 și 36
Valoare – 112 milioane lei
Lot 14 – Modernizare linia acces depou Titan pe strada Nicolae Teclu”, lungime traseu 0,4 km cale dublă linie curentă URBAN PROFILE GRELE SRL. – Linie ce se va înființa
Valoare – 12 milioane lei
Lot 16 „Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Timisoara intre Str. Valea Cascadelor si terminal CET Vest”, lungime traseu 1,38 km cale dublă linie curentă – PORR CONSTRUCT SRL. – Linia 27
Valoare – 39,4 milioane lei
Un lot în evaluare
Lot 4 – „Reabilitare sistem rutier pe arterele str. Sfântul Constantin – Ionel Perlea – Cobălcescu și Mihalache – Griviței – Bucureștii Noi”, lungime traseu de 6,7 km, cale dublă linie curentă – Liniile 24 și 45 – în evaluare, se așteaptă avizul ANAP
Loturi rămase vor fi relicitate:
• Lot 1 – „Reabilitare sistem rutier pe arterele Bd. Th. Pallady – 1 Decembrie 1918 – Basarabia – Călărașilor – Coposu” lungime traseu de 18 km – Linia 40 – va fi reluată licitația
• Loturile 2 – (1,9 km), 13 (0,69 km) și 15 (0,22 m) – (liniile de tramvai de pe străzile bd. Pache Protopopescu, str. Traian, bd. Ferdinand I – între sos. Mihai Bravu și str. Traian, str. Dristorului – între bd. Camil Ressu și str. Baba Novac) linii tramvai 55, 14 și o linie tehnologică – vor fi unite într-un singur lot și scoase la licitație.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii