Tuesday, February 27, 2024
Jurnalism corect


Primăria Capitalei a finalizat exproprierea Hanului Solacolu, monument istoric aflat în paragină

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 6 ianuarie 2022

Primăria Capitalei a finalizat exproprierea Hanului Solacolu, una dintre clădirile-simbol ale orașului, situată pe Calea Moșilor, pentru punerea sa în conservare iar, ulterior, a restaurării, a anunțat joi, 6 ianuarie, primarul general, Nicușor Dan.

„Vom accesa apoi banii pentru restaurare, cu scopul de a transforma Hanul Solacolu într-un spațiu cultural de ținută pentru bucureșteni. Vedeți mai jos cum arată acum clădirea și cum ne propunem să arate după renovare”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

În noiembrie 2021, Consiliul General a aprovat, în unanimitate, un proiect de hotărâre pentru actualizare sumei necesare exproprierii Hanului Solacolu la 4,55 milioane lei.

Potrivit directorului adjunct al Administrației Municipale a Consolidărilor Clădirilor cu Risc Seismic, Edmond Niculușcă, lucrările de punere în siguranță vor cuprinde:

1. Asigurarea stabilității fațadei principale printr-un sistem de sprijinire exterioară, care să asigure circulația pietonală pe trotuarul Căii Moșilor în condiții de siguranță și, în același timp, să protejeze elementele decorative și/sau componentele artistice ale fațadei. Schela va fi utilizată și în cercetarea necesară elaborării studiilor de fundamentare pentru proiectul de restaurare.
2. Asigurarea cursivelor corpurilor laterale prin elemente de sprijinire.
3. Concomitent se va începe evacuarea deșeurilor menajere și a molozului din curtea interioară, cu selectarea elementelor prăbușite, ce pot fi recuperate și integrate prin restaurare. Se va acorda prioritate eliberării accesurilor în subsol.
4. Se vor sprijini bolțile peste pivnițe, cu prioritate în subsolul corpului principal. Se va avansa pas cu pas, sprijinire cu sprijinire, de la intrarea în subsol, către pereții ce susțin fațada principală și calcanele.
5. După asigurarea subsolului și evacuarea molozului și deșeurilor din parter se vor executa eșafodajele de susținere interioare, sprijinite pe tălpi așezate peste pardoselile parterului.
6. Pentru corpul principal, peste nivelul cornișei se va executa o șarpantă provizorie, în două ape (pantă de aprox. 45%, posibil cu rupere de pantă), cu coama paralelă cu Calea Moșilor, cu o durată de viață de minim 5 ani. Streașina va depăși planul vertical al fațadelor pentru a le proteja de apele pluviale. Sistemul de fixare al acesteia va fi astfel propus, încât, la restaurarea monumentului, îndepărtarea șarpanetei și a învelitorii să se realizaze cu ușurință fără a provoca daune suplimentare materialului istoric.
7. Corpul lateral de vest se va asigura cu eșafodaje amplasate doar în interiorul proprietății, iar șarpanta provizorie propusă va fi realizată într-o singură pantă, cu scurgere spre curtea interioară.
8. Corpul lateral de est și corpul central se vor sprijini în mod similar, în evantai, de la locul de acces către pereții opuși, cu elemente de sprijin montate pe tălpi și cu grinzi la partea superioară, de la nivelurile inferioare către etaje.
9. Se va propune un sistem minimal, provizoriu, de jgheaburi și burlane.
10. Se vor asigura golurile de ferestre și uși și se va păstra și proteja tâmplăria existentă și sistemul de închidere al acesteia.

Cum arată Hanul Solacolu în prezent:

Sursa foto: Facebook / Edmond Niculușcă

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW