Tuesday, February 7, 2023
Jurnalism corect


Primăria Capitalei a acumulat noi datorii către Termoenergetica / În bugetul pe 2022 nu sunt suficienți bani pentru subvenția la termie

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 11 aprilie 2022

Termoficarea în București stă pe un butoi cu pulbere. Ca urmare a majorării tarifelor de producere și distribuție a energiei termice din cauza scumpirii gazelor naturale, Primăria Capitalei întâmpină mari dificultăți în a achita subvenția către Termoenergetica, în condițiile în care au aprobat scumpirea pentru populație abia de la 1 aprilie 2022. 

Pentru lunile decembrie 2021, ianuarie 2022 și februarie 2022, Primăria Capitalei are de achitat către compania municipală din subordinea sa, responsabilă cu distribuția agentului termic, pentru cele 1,238 miliarde Gcal consumate de bucureșteni. 713 milioane lei, potrivit unui răspuns transmis de Termoenergetica la solicitarea Mainnews.ro. Din această sumă, arată sursa citată municipalitatea a plătit doar 117 milioane lei, reprezentând o parte din subvenția pe luna decembrie 2021.

Practic, PMB înregistrează o datorie de 596 milioane lei, din care, potrivit Termoenergetica, 327,6 milioane lei reprezintă o sumă aflată în afara termenului scadent.

Sursa: Termoenergetica 

O scumpire care nu ajunge

Anul trecut tariful întreg pentru termoficare a fost de 505 lei/gigacalorie, TVA inclus, sumă din care bucureștenii aveau de achitat 163 lei, restul fiind subvenție din partea Primăriei Capitalei. După ce ANRE a aprobat Elcen, principalul producător al energiei termice în București, majorarea tarifelor cu 86%, pe cale de consecință, și Termoenergetica a solicitat o creștere de la 505 lei la 990 lei cu TVA.

Numai că, între timp, a intrat în vigoare reducerea TVA la 5% pentru energia termică, astfel că prețul plătit de clienții Termoenergetica a ajuns la 143 lei/gigacalorie. Locuitorii Capitalei au beneficiat doar în această iarnă de acest tarif de „dumping”, pentru că diferența între 143 lei și 860 lei, tariful real al gigacaloriei după reducerea TVA, tot trebuia suportat de undeva. Astfel, Consiliul General a adoptat majorarea la 346,5 lei / Gcal a tarifelor.

Chiar și prin această scumpire cu 140% a tarifelor plătite de populație, subvenția ar urma să crească. Deja pentru ianuarie și februarie 2022, PMB va trebui să plătească circa 500 milioane lei, sumă ce reprezintă mai bine de jumătate din întreaga alocare bugetară pe 2022 – 987 milioane lei (la fel ca în 2021). Termoenergetica nu a emis încă factura pentru luna martie 2022, în care a furnizat agent termic pentru încălzire și în care bucureștenii au beneficiat de vechile tarife, însă probabil și aceasta va depăși 200 milioane lei. Nu e clar deocamdată cum va face față PMB acestei sarcini suplimentare. Potrivit unor surse Mainnews.ro, cel puțin o parte din sumă, ar putea veni printr-un credit de la Guvern. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va concretiza, având în vedere că primarul general Nicușor Dan nu se află chiar în cele mai bune relații cu actualii membri ai cabinetului Ciucă.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW