Prima reacție a ministrului educației, în urma tragediei petrecute la internatul din Târgu Secuiesc
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a declarat, după ce un perete al internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit, iar trei elevi, cu vârste între 15-17 ani, scoşi de sub dărâmături, că trebuie mai întâi clarificat statutul acestei clădiri, dacă ea era încadrată la imobil cu risc seismic şi care erau planurile pentru consolidarea ei.
„Vă promit că Ministerul Educaţiei va face tot ceea ce ţine de instituţie pentru ca să primească ajutorul de care vor avea nevoie în zilele următoare. Avem, sigur că da, acea listă a clădirilor în risc seismic pe care Ministerul Educaţiei o publică şi o actualizează pe site-ul Ministerului, ultima actualizare a fost făcută în luna octombrie, tocmai pentru a asigura părinţilor şi tuturor celor interesaţi acces neîngrădit la riscul seismic pe care o clădire cu scop educaţional îl poate avea, responsabilitatea fiind în dreptul celor care administrează clădirea, autorităţile publice locale”, a afirmat, luni seară, Ligia Deca.
Întrebată dacă ştie cât de veche era clădirea care s-a prăbuşit parţial, Deca a răspuns că nu are aceste date.
„Am date parţiale, de aceea vă rog să-mi permiteţi să nu speculez. Vreau să văd exact care este situaţia clădirii, cine este proprietarul, înţeleg că erau planificate nişte lucrări de reabilitare, vreau să înţeleg excact ce s-a întâmplat, înainte să dau detalii”, a arătat ea.
Deca a menţionat că este nevoie de consolidarea infrastructurii educaţionale şi există mai multe programe în care autorităţile locale pot aplica pentru clădirile cu risc seismic I sau II pentru a începe imediat lucrările de reabilitare.
Ea a arătat că a fost modificată legislaţia pentru a se face o evaluare mai rapidă de către cei care administrează clădirile pentru a preîntâmpina astfel de situaţii.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii