Stirile zilei

Prima reacție a Ministerului Educației, după ce un profesor de la Liceul Sf. Sava din București a fost reținut pentru viol și agresiune sexuală

Ministerul Educației a cerut în seara zilei de joi, 25 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul București, detalii suplimentare cu privire la profesorul de la Colegiul Sf. Sava din Capitală reținut în cursul zilei pentru agresiune sexuală și viol, pentru a-l putea suspenda de la muncă. Victimele sunt doi minor de 16 și 17 ani. 

„Ministerul Educației a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul București informații cu privire la măsurile dispuse, astfel încât să putem aplica în regim de urgență măsurile legale care se impun în temeiul art. 513 alin. (1) lit. e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile și completările ulterioare, privind suspendarea raportului de serviciu.

Ministerul Educației manifestă toleranță zero față de orice abateri de la normele legale, profesionale, de etică și față de orice formă de abuz și violență: fizică, psihologică sau emoțională.

Unitatea de învățământ în care acesta este încadrat va lua toate măsurile necesare, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru protejarea interesului superior al copilului. Conform prevederilor art. 209 alin. (6), în cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracțiuni incompatibile cu funcția didactică, pe perioada desfășurării cercetării penale, acesta nu va desfășura activități didactice cu beneficiarii primari”, se arată în punctul de vedere al Ministerului Educației.

Context

Potrivit procurilor, faptele s-ar fi petrecut în lunile iunie și decembrie ale anului 2021 într-un apartament din Sectorul 3. Bărbatul este acuzat că ar fi profitat de poziția de autoritate față de doi băieți pentru a întreține cu aceștia raporturi sexuale.

„Inculpatul a întreţinut cu persoana vătămată, un băiat în vârstă de 17 ani, un act sexual oral, profitând de poziţia de autoritate şi încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate. (…) A exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziţia de autoritate şi încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”, a transmis Parchetul general.

Surse apropiate anchetei, citat de News.ro, afirmă că cele două victime au depus plângere abia după ce bărbatul nu le-a mai fost profesor.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile. Dacă va fi găsit vinovat, profesorul riscă pentru faptele până la 10 ani de închisoare.

Un alt caz similar a cutremurat România după ce un așa-zis „antrenor de genii” pentru copii abandonați a fost prins în flagrant când viola un minor. Mai multe detalii, aici.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button