Prima reacție a lui Teodosie, după ce a fost sancţionat de Sfântul Sinod
Arhiepiscopul Tomisului, a declarat vineri, despre ceea ce s-a discutat la şedinţa Sfântului Sinod, că este o perioadă de pregătire pentru postul cel mare și că în fiecare zi se roagă.
Întrebat fiind de înființarea Mitropoliei Tomisului, Teodosie a răspuns că „Nu vorbim acum de Mitropolie, ne rugăm. Ne pregătim de postul cel mare şi în fiecare zi ne rugăm.”
Despre şedinţa Sfântului Sinod, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns că nu dorește să comenteze acum și că se concentrează pe viața spirituală și pregătirea pentru post.
Sfântul Sinod a anunțat, joi, că Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va fi sancționat pentru acțiunile sale recente cu o „dojană sinodală scrisă”.
El a fost găsit vinovat de „răzvrătire, indisciplină și presiune publică”.
În cazul în care va recidiva, va fi trimis în fața Consistoriului Arhieresc Prim.
Foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Comentarii