Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Prezență de 98% la prima probă scrisă a examenului de bacalaureat

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 20 iunie 2022

Luni, 20 Iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul examenului național de bacalaureat – Limba și literatura română -, din această siune, iunie-iulie 2022. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, s-a înregistrat o rată de participare de 98%. 2.453 de candidați nu s-au prezentat, iar 39 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectele și baremul de evaluare au fost publicate la ora 15:00 pe site-ul dedicat.

„Marți, 21 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie / candidați înscriși la această probă: 119.410), iar miercuri, 22 iunie, proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere”, mai informează ministerul.

Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW