Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Președintele Universității Titu Maiorescu din Capitală, trimis în judecată de DNA pentru șantaj

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 5 ianuarie 2022

Președintele Universității Titu Maiorescu din București, Iosif Urs, a fost trimis în judecată miercuri, 5 ianuarie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fiind acuzat că a șantajat un alt cadru didactic din facultate.

Anchetatorii susțin că un cadru didactic al Universității Titu Maiorescu ar fi fost amenințat de Iosif Urs cu o serie de anchete disciplinare și publicarea unor fapte compromițătoare ce ar fi fost comise de profesor, printre care se regăsesc aspecte ce țin de cariera politică și universitară, de exercitarea abuzivă a unei anumite funcții manageriale și de promovarea unor rude in funcții didactice.

La schimb, profesorul ar fi trebuit să declare că el ar fi fost cel care a sesizat procurorii într-un alt dosar în care Urs este trimis în judecată de DNA, legat de fraudarea examenului de licență de la Facultatea de Drept, în anul 2019.

Președintele Universității i-ar mai fi cerut cadrului didactic să îi spună cine a dat ordin procurorului să îl ancheteze în dosarul din 2019 și să îl sprijine pentru a ajunge la „cei despre care crede că pot influența soarta dosarului său, să-l ”închidă” (fie ei, procurorul sau judecătorul de caz ori cel care le dă ordine),  iar în caz contrar să părăsească universitatea prin încetarea contractului individual de muncă”, mai arată procurorii.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul București.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *