Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Președintele Protecției Consumatorilor a semnat 11 ordine de încetare a practicilor înşelătoare de către bănci. Urmează sancţiuni pentru alte opt

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 24 mai 2023

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a anunțat miercuri, 24 mai, că a semnat 11 ordine de încetare a practicilor înșelătoare de către bănci, iar alte 8 bănci vor fi sancționate în perioada următoare. Decizia a fost luată după ce ANPC a identificat practici comerciale înșelătoare referitoare la modul de calcul al ratelor bancare.

ANPC a sancționat recent 11 bănci de pe piața locală din România întrucât au fost identificate practici comerciale înșelătoare în ceea ce privește calculul ratelor bancare. Pe graficul de rambursare al acestor bănci, rata era compusă în primii ani din 25% principal și 75% dobândă, ceea ce făcea ca consumatorii să plătească în principal dobândă. Pentru a restabili echilibrul contractual, ANPC a propus emiterea unor noi grafice de rambursare, în care consumatorii să achite rate egale pe întreaga perioadă de creditare în raport cu dobânda aferentă creditului.

Cele 11 bănci sancționate sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, UniCredit Bank și BRD Groupe Societe Generale.

Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Comentarii