Tuesday, February 27, 2024
Jurnalism corect


Președintele Parlamentului European cere decuplarea băncilor ruse din sistemul SWIFT. Mai multe state ale UE se opun

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 25 februarie 2022

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a cerut vineri, 25 februarie, ca Federația Rusă să fie exclusă din sistemul bancar internațional SWIFT, militând pentru un set mai dur de sancțiuni după invazia asupra Ucrainei.

Europa este despre libertate și democrație. Astea sunt punctele noastre forte. Trebuie să fim alături de Ucraina – pentru valorile noastre – chiar dacă acest lucru vine cu un anumit cost”, a scris Roberta Metsola, pe Twitter.

Președintele Parlamentului European susține că este dreptul Uniunii Europene să adopte „sancțiuni masive, severe și fără precedent” împotriva Federației Ruse.

Avem nevoie de mai mult, trebuie să ajungă până în punctul în care excludem Federația Rusă din sistemul bancar SWIFT și să impunem sancțiuni individuale dure”, a adăugat Metsola.

Liderul european a menționat că, în cazul în care Uniunea Europeană va „face un pas în spate”, Rusia va putea da un nou ultimatum.

Și atunci ce facem?”, a adăugat președintele Parlamentului European.

Excluderea din sistemul bancar internațional SWIFT este una dintre cele mai dure sancțiuni pe care ar putea Occidentul să o aplice Rusiei, după cum susțin analiștii internaționali. Este vorba de sistemul prin care peste 11.000 de bănci și organizații din peste 200 de țări comunică în timp real.

Numai că această măsură a fost contestată de trei state europene: Italia, Ungaria, Franța și Germania.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a argumentat că decuplarea băncilor ruse din sistemul SWIFT ar avea un impact major asupra tranzacțiilor făcute de companiile germane din Rusia, relatează Reuters.

Sursă foto: Roberta Metsola / Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW