Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa, la slujba de Înviere care are loc la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu

By news.ro , in Stirile zilei , at 31 martie 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a mers sâmbătă seara, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, la slujba de Înviere care are loc la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu, el transmiţându-le creştinilor care sărbătoresc Paştele catolic sărbători fericite, în linişte în pace, cu familia şi cu prietenii.

Preşedintele Klaus Iohannis a sosit împreună cu soţia sa, sâmbătă seară, la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu, unde are loc slujba de Înviere. Înainte de a intra în lăcaşul de cult şeful statului a transmis un scurt mesaj creştinilor catolici, care serbează duminică Paştele:

”În această seară, doresc tuturor creştinilor care sărbătoresc acum, astăzi şi mâine, Înviererea, sărbători fericite, în linişte în pace, cu familia şi cu prietenii”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul transmis cu ocazia sărbătoririi Paştelui de către creştinii romano-catolici, reformaţi, unitarieni şi evanghelici, că nu trebuie să uităm niciun moment că puterea noastră cea mai mare rezidă în capacitatea extraordinară de a ne îngriji unii de alţii şi de a le fi alături celor aflaţi în nevoie. ”Paştele ne oferă prilejul să fim împreună cu cei dragi şi ne aminteşte că suntem însoţiţi mereu de iubirea şi puterea divină”, a mai afirmat preşedintele.

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW