Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Președintele Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 27 mai 2022

Președintele Klaus Iohannis va participa luni și marți, 30 – 31 mai, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care se va desfășura la Bruxelles, Belgia, anunță vineri, 27 mai, Administrația Prezidențială.

Agenda de discuții a Consiliului European se va concentra pe situația de securitate și consecințele generate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei în diverse domenii, conform sursei citate.

„Astfel, liderii europeni vor discuta modalitățile de acordare, în continuare, a sprijinului politic și a asistenței umanitare, economice și financiare Ucrainei, inclusiv cu referire la rolul important pe care trebuie să îl aibă Uniunea Europeană în eforturile de reconstrucție post-conflict.

Având în vedere impactul multidimensional al actualei crize asupra Republicii Moldova, va fi discutată și necesitatea oferirii unui sprijin adecvat pentru consolidarea rezilienței acestui stat”, arată Președinția.

Totodată, șefii de stat și de guvern vor discuta modalitățile concrete de sprijin pentru asigurarea continuității exporturilor alimentare din Ucraina, în contextul angajamentului Uniunii Europene față de eforturile internaționale pentru asigurarea securității alimentare globale,

Agenda liderilor europeni va viza și aspectele referitoare la securitate și apărare, în contextul propunerilor recente ale Comisiei Europene pentru remedierea deficitului de investiții în materie de apărare și întărirea cooperării și coordonării între statele membre în acest domeniu.

„Pornind de la propunerile recente ale Comisiei Europene în cadrul Planului RePowerEU pentru materializarea obiectivului reducerii dependențelor energetice de Federația Rusă, șefii de stat și de guvern vor continua discuțiile privind diversificarea surselor și rutelor de energie şi securitatea aprovizionării. Astfel, un subiect important se referă la propunerile de optimizare a funcționării pieței europene de electricitate pentru controlul volatilității prețurilor, astfel încât acestea să fie accesibile, iar categoriile vulnerabile să fie cât mai bine protejate”, conchide comunicatul.

Foto: Administrația Prezidențială

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 21011 more Info to that Topic: mainnews.ro/presedintele-iohannis-participa-la-reuniunea-extraordinara-a-consiliului-european/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *