Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Președintele Finlandei l-a anunțat telefonic pe Putin că vrea să adere la NATO / Kremlinul susține că ar fi o greșeală UPDATE

By Diochetanu Andreea , in Politic Război în Ucraina Stirile zilei , at 14 mai 2022

Președintele Finlandei, Sauli Niinistö, a avut sâmbătă, 14 mai, o discuție telefonică cu omologul său rus, Vladimir Putin. Niinistö i-a spus lui Putin că națiunea nordică va decide „să solicite aderarea la NATO în următoarele zile”, a anunțat președintelui finlandez într-un comunicat de presă.

În timpul convorbirii telefonice inițiate de Finlanda, „președintele Niinistö i-a spus președintelui Putin cât de fundamental au alterat mediul de securitate al Finlandei cererile rusești de la sfârșitul anului 2021, care vizează împiedicarea țărilor să adere la NATO, și invazia masivă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022”, se arată în comunicatul citat de CNN.

„Conversația a fost directă și la obiect, fiind evitată agravarea situației. Evitarea tensiunilor a fost considerată importantă”, a declarat Niinistö, citat în document.

Niinistö a mai precizat că i-a spus deja lui Putin, la prima lor întâlnire din 2012, „că fiecare națiune independentă își maximizează securitatea” și că „acest lucru se întâmplă și acum”.

Prin aderarea la NATO, Finlanda „își consolidează propria securitate și își asumă responsabilitatea”. În viitor, Finlanda „dorește să se ocupe de chestiunile practice care decurg din calitatea de vecin al Rusiei într-un mod corect și profesionist”, adaugă sursa citată.

Niinistö „și-a reiterat profunda îngrijorare față de suferința umană provocată de războiul pe care Rusia îl duce în Ucraina” și „a subliniat că pacea este imperativ necesară”.

De asemenea, liderul de la Helsinki „a transmis mesajele privind asigurarea evacuării civililor transmise la începutul aceleiași săptămâni de președintele (Ucrainei) Volodimir Zelenski”, conchide comunicatul.

Kremlinul susține că aderarea ar fi o greșeală

Ulterior, și Kremlinul a transmis un comunicat de presă privind discuția telefonică dintre cei doi lideri de stat. Potrivit Moscow Times, președintele Vladimir Putin i-a spus sâmbătă omologului său finlandez că renunțarea de către Finlanda la neutralitatea sa militară ar fi o „greșeală”.

„Putin a subliniat că sfârșitul politicii tradiționale de neutralitate militară ar fi o greșeală, deoarece nu există nicio amenințare la adresa securității Finlandei”, a precizat Kremlinul în comunicatul menționat anterior.

Se așteaptă ca Helsinki să-și anunțe duminică candidatura la aderarea la NATO.

„O astfel de schimbare în orientarea politică a țării poate avea un impact negativ asupra relațiilor ruso-finlandeze dezvoltate de-a lungul anilor în spiritul bunei vecinătăți și al cooperării între parteneri”, a mai transmis sursa citată.

Despre războiul din Ucraina, Putin și-a informat omologul cu privire la stadiul discuțiilor ruso-ucrainene pentru pace, despre care a spus că au fost „aproape suspendate de Kiev, care nu manifestă niciun interes pentru un dialog constructiv și serios”, a adăugat Kremlinul.

Context

Amintim că președintele Finlandei și premierul finlandez, Sanna Marin, și-au exprimat joi, 12 mai, sprijinul în vederea aderării țării la NATO, în pofida unor amenințări venite din partea Federației Ruse, țară cu care împarte peste 1.300 km de frontieră.

Anunțul nu a reprezentat neapărat o surpriză, în contextul în care Guvernul finlandez a prezentat recent Parlamentului țării un raport privind securitatea națională, care a conturat calea spre aderarea la alianța nord-atlantică ca una dintre opțiunile viabile ale Finlandei.

Și Guvernul țării vecine Suedia este de așteptat ca, la rândul său, să anunțe oficial intenția de aderare la NATO, cea mai bună umbrelă de securitate în acest moment.

Foto: Pixabay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *