Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Președintele CSM, după ce Uniunea Barourilor a criticat condamnarea unui avocat în dosarul Ferma Băneasa: Consider inacceptabile orice atacuri publice sau particulare față de dispozițiile definitive ale instanțelor

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 19 decembrie 2020

După ce Uniunea Națională a Barourilor din România a criticat vehement condamnarea la 5 ani de închisoare a avocatului Robert Mihăiță Roșu în dosarul Ferma Băneasa, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Bogdan Mateescu, a catalogat drept „inacceptabilă” reacția UNBR.

„Hotărârea judecătorească este un pilon fundamental al statului de drept. Consideri inacceptabile orice atacuri publice sau particulare față de dispozițiile definitive ale instanțelor judecătorești”, a scris Bogdan Mateescu, pe Facebook.

Hotararea judecatoreasca este un pilon fundamental al statului de drept.

Consider inacceptabile orice atacuri publice sau particulare fata de dispozitiile definitive ale instantelor judecatoresti.

Publicată de Bogdan Mateescu pe Vineri, 18 decembrie 2020

Uniunea Barourilor, nemulțumită de decizia Înaltei Curți

Uniunea Națională a Barourilor din România a criticat vehement decizia instanței supreme, prin care avocatul Robert Mihăiţă Roşu a fost condamnat definitiv în dosarul retrocedării Fermei Băneasa. UNBR va sesiza Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii pentru a efectua o verificare cu privire la modul în care au fost analizate probele din dosar.

Este inacceptabilă o discrepanță atât de mare între hotărârea de achitare a avocatului Robert-Mihăiță Roșu la Curtea de Apel Brașov și condamnarea acestuia la 5 ani închisoare cu executare la ÎCCJ. Aceasta indică o slăbiciune a sistemului, cu consecințe asupra credibilității justiției, atât în rândul avocaților, cât și a publicului larg”, se arată în reacția UNBR.

Avocații susțin că una dintre instanțe a arătat clar că faptele lui Roșu au legătură cu „exercițiul normal al profesiei”.

În condițiile în care una dintre instanțe a constatat că toate faptele avocatului se înscriu în exercițiul normal al profesiei de avocat (redactarea de contracte, notificări, memorii) și că nu există probe că a comis vreo faptă de pretindere ori de primire a unor bunuri în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii publici competenți să dispună restituirea bunurilor revendicate de unul dintre inculpații pe care îi reprezenta, este inacceptabil și depășește puterea de înțelegere cum, în aceeași speță, hotărârea finală este radical diferită”, potrivit UNBR.

Baroul București ar putea refuza să ia parte la ședințele completului de judecată care a dat verdictul în dosarul Fermei Băneasa.

„Comisia Permanentă sprijină orice demers pe care Baroul București îl va întreprinde în sensul de a protesta activ, prin orice mijloace, inclusiv prin neparticipare la ședințele de judecată ale completului care a dispus condamnarea avocatului pentru demersurile de consultanță și reprezentare întreprinse în exercițiul profesiei”, potrivit sursei citate.

Ani grei de închisoare

Robert Roșu a fost condamnat la 5 ani de închisoare de către judecătorii Instanței Supreme.

Avocatul a fost trimis în judecată de DNA pentru constituirea unui grup infracțional organizat,trafic de influență și complicitate la spălare de bani.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW