Wednesday, September 28, 2022
Jurnalism corect


Președintele CSM: Am solicitat ministrului justiției să asigure o salarizare unitară. Asta nu înseamnă o majorare salarială de 25%

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 9 aprilie 2021

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii susține că i-a transmis o adresă ministrului justiției, Stelian Ion, în care solicită asigurarea salarizării unitare pentru judecători.

„(…) Am solicitat ministrului justiției să respecte dreptul judecătorilor și să asigure o salarizare unitară față de ei. O voi face și pentru procurori.
Iar asta nu înseamnă o majorare salariala de 25% cum în mod revoltător de incorect se prezintă, întâmplător concomitent, într-o parte a presei, ci aplicarea unei valori de referință egala pentru toți, cum zic legea și Constituția, cu respectarea limitelor prevăzute de art. 38 alin 6 din Legea 153/2017. Întotdeauna cu respectarea legii.
Să fie clar, judecătorii de buna credință, care sunt cei mai mulți, vor fi apărați și drepturile lor trebuie recunoscute. Cei care greșesc vor suporta rigorile legii în condițiile acesteia”, a scris Bogdan Mateescu, pe pagina sa de Facebook.

Am solicitat abrogarea pensionarii anticipate a magistratilor, iar CSM a emis un punct de vedere favorabil in acest…

Publicată de Bogdan Mateescu pe Vineri, 9 aprilie 2021

Sursa foto: Redacția

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW