Președintele CJ Timiș, după prelungirea carantinei: Bucureștiul nu a înțeles Timișoara în 1989, când ne-am revoltat împotriva comunismului, și nu înțelege nici acum
După prelungirea cu 72 de ore a carantinei în Timișoara, președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a criticat vehement decizia autorităților centrale, pe care le-a acuzat că nu înțeleg, precum în timpul Revoluției, ceea ce își doresc locuitorii orașului de pe Bega.
„Domnul ministru (n.r. – Lucian Bode) nu înțelege, cum de obicei Bucureștiul nu înțelege Timișoara, cum n-a înțeles Timișoara nici în 1989, când ne-am revoltat împotriva comunismului. Nu înțelege nici acum, când se uită doar la cifre. Timișoara nu reprezintă numai cifre, reprezintă mai mult decât atât”, a declarat Alin Nica, la Digi24.
În opinia liberalului, prelungirea carantinei nu ar avea efecte în privința stăvilirii valului trei al pandemiei.
„Ce am susținut eu mereu e că această carantină este pur formală. N-o să aibă niciun fel de efect o carantină formală pentru că nu s-a schimbat nimic în viața noastră în urma acestei carantine. O hârtie nu ne ferește de virus, iar oamenii nu mai au răbdare, înțelegere față de niște autorități care sunt închistate într-o metodologie învechită care se poate preta la începutul pandemiei, dar nu după un de zile, când ar trebui să ne rafinăm instrumentele. Eu am dat câteva direcții clare de acțiune în vederea stopării pandemiei. Nu ține de Consiliul Județean să le implementeze, ține de primărie, de prefectură și de ministerele de resort, interne și sănătate”, a mai spus președintele CJ Timiș.
Raed Arafat a prelungit cu 72 de ore carantina în municipiul Timișoara și în alte localități limitrofe, după ce, în pofida ratei ridicate de incidență a cazurilor de COVID-19, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș nu fost de acord cu această decizie.
Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simionescu
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you will find 79509 additional Information on that Topic: mainnews.ro/presedintele-cj-timis-dupa-prelungirea-carantinei-bucurestiul-nu-a-inteles-timisoara-in-1989-cand-ne-am-revoltat-impotriva-comunismului-si-nu-intelege-nici-acum/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/presedintele-cj-timis-dupa-prelungirea-carantinei-bucurestiul-nu-a-inteles-timisoara-in-1989-cand-ne-am-revoltat-impotriva-comunismului-si-nu-intelege-nici-acum/ […]