Saturday, December 14, 2024
Jurnalism corect


Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, plasat sub control judiciar

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 1 februarie 2024

Iulian Dumitrescu, președinte al Consiliului Județean Prahova și prim-vicepreședinte al PNL, a fost plasat joi sub control judiciar de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. El nu a dorit să facă declarații la ieșirea din sediul parchetului.

DNA a anunţat joi 19 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, săvârşite în perioada 2020 – prezent, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Au avut loc percheziţii inclusiv în imobilul închiriat Dumitrescu într-un cartier de lux din Capitală, dar şi la locuinţa surorii sale, Angelica Lambrea. De altfel, aceasta şi soţul său se află deja de mai multe ore la sediul central al DNA.

Potrivit informațiilor noastre, președintele Consiliului Județean Prahova este suspectat de luare de mită, în cadrul unor contracte derulate de instituția pe care o conduce, inclusiv cel pentru realizarea Variantei de Ocolire Mizil.

În valoare de 85,5 milioane lei, contractul pentru VO Mizil a fost încheiat pe 7 iunie 2023 cu o asocierea formată din patru firme – Vallys Deco SRL (lider), Drum Concept SRL, Rosocons Construct SRL și Dineng Dev SRL.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW