Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Președintele: Când mai sunt foarte puține luni până la alegeri, vine PSD-ul și flutură moțiunea de cenzură doar ca să arate că mai este pe acolo? Nu mi se pare corect

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 18 iunie 2020 Etichete: , , ,

Președintele Klaus Iohannis susține că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban cu care amenință PSD-ul este un gest „pur și simplu greșit, lipsit de fundament și fără bun simț”.

Întrebat ce părere are despre moțiunea de cenzură cu care amenință social-democrații, Iohannis a răspuns:

„ Asta cu moțiunea de cenzură sigur, este un instrument al Opoziției, dar să vii cu o moțiune de cenzură sau cu amenințarea unei moțiuni de cenzură într-o situație de epidemie mi se pare pur și simplu greșit și lipsit de fundament. Acuzațiile sunt nefondate. Pentru ce să demiți Guvernul? Fiindcă a luat măsurile care au fost necesare? Fiindcă am reușit să împiedicăm extinderea epidemiei? Fiindcă au venit cu măsuri de revigorare economică care produc deja rezultate?

Mi se pare total lipsit de bun simț politic. Să ne amintim cu toții discuțiile care au fost când acest Guvern a fost instalat și toată lumea a știut că va fi instalat pentru o perioadă scurtă. Toți au zis atunci că votează Guvernul pentru a face bugetul. Ei bine, Guvernul a făcut un buget foarte bun, are o gândire economică sănătoasă și vine cu un program economic foarte bun și solid.

Acum când mai sunt foarte puține luni până la alegeri vine PSD-ul și flutură moțiunea de cenzură doar ca să arate că mai este acolo? Nu mi se pare corect”, a declarat președintele.

Inquam photos/ George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *