Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Premierul olandez Mark Rutte a semnat cu Zelenski un acord bilateral de securitate. Ţările de Jos, a şaptea ţară care oferă Kievului garanţii de securitate

By Ana Teșcan , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 1 martie 2024

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul olandez Mark Rutte au semnat vineri, 1 martie, un acord de securitate între cele două țări, relatează Reuters.

Acordul a fost semnat de Rutte în timpul unei vizite neanunţate la Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, care se află la doar aproximativ 42 km de graniţa cu Rusia şi care este atacat în mod regulat de lovituri aeriene ruseşti.

Înţelegerea include un ajutor militar de 2 miliarde de euro din partea Olandei acordaţi în acest an, precum şi alte tipuri de asistenţă în domeniul apărării în următorii zece ani, a precizat Zelenski.

Olanda este cea de-a şaptea ţară care semnează un acord bilateral de securitate pe 10 ani cu Kievul. Acordurile sunt menite să consolideze securitatea Ucrainei până când aceasta îşi va putea atinge obiectivul de a deveni membră cu drepturi depline a alianţei militare occidentale, NATO.

Canada, Italia, Germania, Franţa, Danemarca şi Marea Britanie au semnat astfel de garanţii de securitate cu Ucraina în ultimele două luni.

Andrii Yermak, şeful cancelariei prezidenţiale, a declarat că se discută acorduri şi cu alte ţări.

„Îi sunt recunoscător premierului Rutte pentru acest acord, care va consolida protecţia Ucrainei, inclusiv a oraşului Harkov, unde ne-am întâlnit astăzi”, a declarat Zelenski într-o postare pe X.

Într-un mesaj separat pe Telegram, preşedintele ucrainean a declarat că peste 20.000 de clădiri – şcoli, universităţi, biserici, grădiniţe şi case rezidenţiale – au fost distruse în Harkov de la începutul invaziei ruseşti, la 24 februarie 2022.

La Harkov, preşedintele Ucrainei şi prim-ministrul Ţărilor de Jos, Mark Rutte, au vizitat clădiri rezidenţiale avariate de bombardamentele ruseşti, dar şi sălile de clasă special amenajate în staţia de metrou Universitate. Liderii au asistat la cursuri de matematică, ucraineană şi engleză şi au discutat cu copiii. Aceştia i-au întrebat despre orele preferate, hobby-uri şi visele lor şi le-au urat copiilor succes. 858 de copii din 40 de clase studiază la staţia Universitate. În total, în cinci staţii de metrou din Harkov sunt amenajate săli de clasă, se arată într-un comunicat prezidenţial.

Sursa foto: Președinția Ucrainei

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW