Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Premierul, la finalul ședinței CNCI: Mă asigur că pacienții și personalul medical au ce le trebuie pentru a trece peste valul 3 / Ce măsuri a cerut Florin Cîțu

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 14 martie 2021

Creșterea numărului de paturi ATI la 1.600, asigurarea de stocuri necesare de medicamente în spitalele care tratează pacienții COVID-19 sau asigurarea echipamentelor de protecție pentru cadrele medicale sunt o parte dintre măsurile de prevenție în fața celui de-al treilea val al pandemiei de coronavirus, cerute de premierul Florin Cîțu în cadrul ședinței Comiterului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCI)

Am participat la ședința CNCCI, de astăzi , pentru că vreau sa ma asigur că pacienții și personalul medical vor avea tot ce le trebuie pentru a trece cu bine peste valul 3 al pandemiei. Deocamdată, in România nu este o creștere accelerată a infectărilor și putem sa împiedicăm acest lucru, dacă ne vaccinăm și dacă respectăm măsurile de protecție. Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți și a nu fi luați prin surprindere”, a scris premierul Florin Cîțu, pe Facebook.

Măsurile cerute de Florin Cîțu: 

1. Creșterea numărului real de paturi ATI la 1600. Identificarea unor spitale noi care ar putea sa se alăture celor existente in lupta anti-COVID.

2. Asigurarea stocurilor necesare de medicamente in toate spitalele care tratează pacienții cu COVID-19.

3. Asigurarea echipamentelor de protecție pentru cadrele medicale.

4. Un plan clar pentru situația in care va fi nevoie de detașări de cadre medicale.

5. Continuarea vaccinării in forță”, a precizat prim-ministrul.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/premierul-la-finalul-sedintei-cnci-ma-asigur-ca-pacientii-si-personalul-medical-au-ce-le-trebuie-pentru-a-trece-peste-valul-3-ce-masuri-a-propus-florin-citu/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/premierul-la-finalul-sedintei-cnci-ma-asigur-ca-pacientii-si-personalul-medical-au-ce-le-trebuie-pentru-a-trece-peste-valul-3-ce-masuri-a-propus-florin-citu/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you will find 96611 additional Info on that Topic: mainnews.ro/premierul-la-finalul-sedintei-cnci-ma-asigur-ca-pacientii-si-personalul-medical-au-ce-le-trebuie-pentru-a-trece-peste-valul-3-ce-masuri-a-propus-florin-citu/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *