Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Premierul italian Giorgia Meloni cere despăgubiri, după ce imaginea sa a fost utilizată în deepfake-uri pe site-uri pentru adulți

By Preda Maria , in Stirile zilei , at 20 martie 2024 Etichete: , , ,

Premierul italian Giorgia Meloni cere despăgubiri în valoare de 100.000 de euro, după ce imaginea sa a fost utilizată în deepfake-uri postate pe site-uri pentru adulți, relatează BBC.

Giorgia Meloni se va afișa în fața instanței din Sassari, Sardinia pe 2 iulie, pentru a depune mărturie împotriva inculpaților care sunt acuzați că au publicat videoclipuri pornografice false cu prim-ministrul italian pe un site american pentru adulți.

Cine sunt inculpații

Poliția a declarat că i-a depistat pe suspecți prin intermediul dispozitivul mobil care a fost folosit pentru încărcarea videoclipurilor pe site. Aceștia ar fi un bărbat în vârstă de 40 de ani și tatăl acestuia, de 73 de ani. Aceștia ar fi produs videoclipurile contrafăcute suprapunând chipul lui Meloni pe corpurile protagoniștilor din scenele explicite, conform sursei citate.

Ambii bărbați sunt anchetați și sunt acuzați de defăimare. Acuzația reprezintă o infracțiune care, în Italia, se pedepsește cu închisoare între șase luni și trei ani.

Imaginile s-au viralizat înainte ca Meloni să devină premier

Imaginile au fost urcate online în 2020, când a fost deschisă și ancheta, așadar cu doi ani înainte ca Giorgia Meloni să preia mandatul de premier. Videoclipurile au rămas online timp de mai multe luni și au fost vizualizate de milioane de persoane, notează sursa citată.

Ce este tehnologia „deepfake”

Termenul „deepfake” se referă la maniera în care sunt create sau manipulate conținuturi audio, video sau imagini pentru a înfățisa o realitate fictivă. Tehnologia permite alterarea conținutului prin suprapunerea unor voci, fețe sau scenarii întregi asupra unor imagini deja existente, într-un mod hiperrealist. În ultima vreme, tehnologia deepfake a fost utilizată cu recurență cu scopul dezinformării, în special în sfera politică internațională.

Parlamentul European a adoptat pe 13 martie legea care reglementează utilizarea inteligenței artificiale, respectiv a tehnologiei deepfake. În România, proiectul de lege privind reglementarea tehnologiei deepfake a fost adoptat de Senat în 2023 și trebuia să fie votat de Camera Deputaților în februarie 2024, însă inițiativa a fost retrimisă Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă pentru dezbateri.

Sursă foto: X

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW