PoliticStirile zilei

Premierul Florin Cîțu, ultimele detalii despre Planul Național de Redresare și Reziliență

Premierul Florin Cîțu a declarat marți, 24 august, că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României ar trebui aprobat în ultima săptămână din luna septembrie.

„Am avansat foarte mult, de fapt am încheiat pe PNRR, am trimis cred că vineri ultimele comentarii”, a anunțat premierul Florin Cîțu, citat de News.ro.

Prim-ministrul a precizat că informațiile din spațiul public, potrivit cărora finanțările prin PNRR ar fi condiționate de reforma în justiție, nu sunt adevărate.

„Vă dau un exemplu, ca în România legile după ce sunt modificate prin amendament să fie publicată întreaga lege cu noul amendament, noua formă, nu doar amendamentele, să fie mai clar pentru toată lumea care este ultima formă. Acesta este un exemplu de modificare care apare în PNRR, dar nu avem legile justiţiei aşa cum discutăm de ele în spaţiul public. Am văzut această discuţie şi nu aş vrea să fie înţeleasă prost”, a explicat prim-ministrul.

La finalul săptămânii trecute, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora finanțarea prin PNRR ar fi condiționată de realizarea unor reforme precise în justiție.

Astfel, Comisia Europeană (CE) ar fi ajuns în poziția de a nu deconta investițiile realizate în intermediul Planului dacă Guvernul și Parlamentul nu ar fi respectat anumite date, negociate cu CE, de adoptare a unor măsuri precum: publicarea noilor Coduri penale și Civile, repararea legilor justiției, desființarea Secției Speciale sau reformarea Inspecției Judiciare, arată G4Media.

Context

Comisia Europeană a decis, în anul 2020, să aprobe Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), în valoare de 672 de miliarde de euro, ce vor fi acordate statelor membre sub formă de granturi și împrumuturi.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis Comisiei Europene, pe 31 mai, Planul Național de Redresare și Reziliență, prin care România va putea accesa 29,2 miliarde euro din fonduri europene – 14,2 miliarde granturi și 15 miliarde euro credite.

Componentele PNRR: 

Managementul apei – 1,884 miliarde euro

Împăduriri și biodiversitate – 1,372 miliarde euro

Managementul deșeurilor – 1,204 miliarde euro

Transport sustenabil – 7,62 miliarde euro

Renovarea clădirilor – 2,2 miliarde euro

Energie sustenabilă – 1,614 miliarde euro

Cloud guvernamental – 1,892 miliarde euro

Reforme fiscale și reforma sistemului de pensii – 482 milioane euro

Suport pentru sectorul privat, cercetare și inovare – 2,359 miliarde euro

Fondul local verde și digital – 2,12 miliarde euro

Turism și cultură – 200 milioane euro

Sănătate – 2,455 miliarde euro

Reforme în domeniul social – 217 milioane euro

Reforma sectorului public – 167 milioane euro

România Educată – 3,606 miliarde euro

Planul Național de Redresare și Reziliență poate fi consultat aici

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button