Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Premierul, despre o eventuală demisie în urma scandalului de plagiat: Am onoarea și demnitatea să iau o decizie în acest sens

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 10 aprilie 2022

Premierul Nicolae Ciucă, proaspăt ales președinte al Partidului Național Liberal, a declarat duminică, 10 aprilie, că instituțiile trebuie lăsate să își prezinte concluziile în legătură cu acuzațiile de plagiat, menționând că, ulterior, va lua o decizie bazată „pe onoare și demnitate”.

Mai întâi de toate, nu am plagiat. Mi-am terminat teza între anii 1998 – 2001. Am susţinut-o în anul 2003, pentru că în anul 2002 am fost în misiune în teatru de operaţii”, a declarat Nicolae Ciucă, la finalul Congresului în care a fost ales președinte al PNL.

Întrebat dacă își va da demisia în cazul în care va fi dovedit că a plagiat în lucrarea de doctorat, premierul a precizat că are „onoarea și demnitatea” să ia o decizie în acest sens.

Să lăsăm instituțiile să își exprime concluziile pe acest subiect, după care voi lua o decizie(…)În acel moment voi lua decizia exact cum v-am spus în conformitate cu principiile mele de onoare și demnitate”, a adăugat Ciucă.

Context

Teza pe baza căreia prim-ministrul Nicolae Ciucă, general în rezervă al Armatei Române, și-a obținut titlu de doctor în Științe militare este plagiată, potrivit unei anchete publicate pe 18 ianuarie în publicația PressOne.ro.

Potrivit sursei citate, teza lui Nicolae Ciucă – Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale – include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului, conform sursei citate.

La o lună după ce a cerut public analiza tezei sale de doctorat, premierul Nicolae Ciucă a cerut și obținut în instanță suspendarea a trei sesizări prin care lucrarea sa de doctorat a fost reclamată pentru plagiat la CNATDCU.

MAI MULTE DETALII, AICI: Nicolae Ciucă a blocat în instanță analiza acuzațiilor de plagiat la teza sa de doctorat

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *